main logo
5876

Deces de malarie în R. Moldova. E primul caz de deces din ultimii 13 ani

În municipiul Chișinău a fost înregistrat un deces din cauza malariei.

Deces de malarie în R. Moldova. E primul caz de deces din ultimii 13 ani

Despre aceasta anunță ex-premierul Ion Chicu, care prezintă și un document în acest sens, semnat de directorul ANSP, Nicolae Jelamschi, transmite Știri.md.

"Deces de malarie la Chișinău.

În timp ce Maia Sandu nu se poate sătura de călătorii, iar prietena sa din Ceahlău se ține de "tăiat  panglica" la sosirea ambulanțelor (față de care "nu mai are obiecții"), în Chișinău se moare de malarie.

ANSP în fiecare an atenționează despre riscul major de reapariție a acestei boli mortale la noi în țară, fapt care ar trebui să responsabilizeze autoritățile. Credeți că măcar vreo instituție s-a interesat de istoricul călătoriilor refugiatului decedat, atunci când a intrat în țară?", a scris Chicu.

Contactat de Știri.md, șeful Serviciului de comunicare cu mass-media, Elena Mudrîi, ne-a confirmat informația. Potrivit ei, persoana decedată muncea în calitate de marinar.

Potrivit ANSP, cazul a fost înregistrat la data de 18 iulie.

Ar fi vorba despre un ucrainean, refugiat în R. Moldova.

ANSP menționează că acest caz de deces este primul din ultimii 13 ani. Ultimul deces înregistrat a fost în anul 2009.

Pe parcursul ultimilor ani s-au înregistrat cinci cazuri de îmbolnăvire, toate fiind cu statut de import.

Menționăm că ex-premierul o acuză pe ministra Sănătății, Ala Nemerenco, de incompetență.

"Oamenii numesc gruparea analfabetă și coruptă PAS "ciumă galbenă". Nemerenco face totul ca acest apelativ să corespundă realității...", a mai comentat Ion Chicu.

Ala Nemerenco deocamdată nu a comentat acuzațiile lansate de Ion Chicu, iar la telefon nu a fost de găsit.

Știri.md menționează că malaria este o boală infecţioasă frecvent întâlnită în multe zone tropicale şi subtropicale și constituie o problemă prioritară de sănătate publică, situându-se printre primele cinci boli care au impactul cel mai înalt la mortalitatea globală. Este cea mai răspândită afecţiune în zonele tropicale şi cea mai frecventă boală de import în zonele non-endemice. În lipsa măsurilor corespunzătoare de prevenire şi tratament, malaria poate evolua către deces.

Termenul popular românesc al malariei este „friguri de baltă”, având originea din niște observații empirice foarte vechi, asupra legăturii dintre boală și zone mlăștinoase (unde se dezvoltau, de fapt, țânțarii - vectorii transmițători ai malariei).

Mod de transmitere:

- prin înțepătura de țânțar;

- în timpul transfuziei de sânge de la persoane cu malarie latentă (malarie posttransfuzională). Prin această cale se produce contaminarea cu malarie cuartă. Aceasta se explică prin faptul că în această formă a bolii este posibilă o stare îndelungată de purtător (zeci de ani) cu parazitemie submicroscopică (paraziții nu pot fi observați la microscop);

- prin ace și seringi contaminate;

- prin alt instrumentar medical cu sânge contaminat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării