Cum un tânăr fascinat de plante medicinale s-a lansat în afaceri
La doar 21 de ani și-a lansat propria afacere cu plante medicinale. Susținut de părinți, de altfel, specialiști în botanică, tânărul antreprenor, Cristian Melnic a reușit să pună pe roate un brand autohton de ierburi naturale, întrebuințate ca remedii naturale, ceaiuri și chiar produse cosmetice.

La nici un an de la lansare, băiatul se bucură de rezultate frumoase, deși este încă student. Cum a ajuns un tânăr în anul 3 la Facultatea de Tehnologie Alimentară să se lanseze pe piața plantelor medicinale aflați în reportajul ce urmează, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.
Vine dintr-o familie de doctori în științe botanice, iar interesul pentru plante a apărut la Cristian treptat, fiind inițial atras de alte domenii de activitate.
Așa că, având sprijinul și încrederea părinților, care s-au implicat activ în crearea rețetelor și mixurilor de plante medicinale, lui Cristian i-a reușit să aducă pe piața autohtonă diferite tipuri de ceaiuri, atât pentru consum zilnic, cât și pentru întrebuințări specifice.
Cristian ne-a asigurat că produsele lui au o calitate superioară și că în spatele lor stau specialiști calificați în domeniu.