Cum doi frați din sudul Moldovei au reușit să obțină o recoltă bună pe timp de secetă
Frații Burlacu gestionează în trei sate din raionul Cahul peste 2.800 de hectare pe care cultivă cereale. Anul acesta au făcut un experiment, au semănat porumb pe un câmp irigat și pe altul neirigat. Diferența a fost considerabilă: recolta la hectar de pe cel irigat e de cinci-șase ori mai mare.

„Oamenii sunt foarte mulțumiți. Datorită sistemului de irigare, noi, în localitatea dată, nu am coborât rata de arendă”, spune unul dintre frații Burlacu, transmite Știri.md, cu referire la europalibera.org.
Frații au preluat afacerea de la părinții lor și produc cereale. Aceștia au extins afacerea de la 80 de hectare, la 2.800 de hectare, în câteva sate din raionul Cahul.
„Vara, pentru agricultorii din zonă, a fost foarte tensionată. A apărut seceta foarte severă”, susține Veaceslav Burlacu.
Anul acesta, fermierii au irigat o parte din porumbul cultivat și au văzut diferența. Aceștia au strâns circa 800 kg de pe un hectar neirigat și 5-6 tone de pe unul irigat.
„Acolo unde am recoltat 800 kg la un hectar nu avem sisteme de irigare, respectiv am coborât plata de arendă. Iar aici, unde am dezvoltat sistemul de irigare, ne-am permis să achităm plata de arendă conform contractului, indiferent de condițiile severe din acest an. Oamenii sunt mulțumiți și bucuroși că se duc acasă cu rezultate după un an bun”, mai spune Veaceslav.
Pentru terenurile irigate, locuitorii din Crihana Veche care le-au dat în arendă, vor primi drept plată câte 800 kg de porumb per hectar.
„Am optat pentru acest sistem pentru flexibilitatea sa, pentru posibilitatea de a trece de pe un câmp pe altul. Avem recoltă, avem rezultate, și asta contează. Avem o continuitate a afacerii noastre”, a spus Vitalie Burlacu.
Investițiile în sistemul de irigare ajung până la aproximativ 300.000 de euro.
„Mai avem mult de învățat la capitolul irigare, dar deja vedem un rezultat financiar și perseverențele noastre în acest sens”, mai spun frații Burlacu.
În plus, aceștia practică și agricultura conservativă, adică nu ară și folosesc minimum de produse chimice.
Din cauza secetei din această vară, în raionul Cahul roada medie de porumb este de numai 480 kg per hectar.