main logo
14976

Cum comentează șeful IGP scandalul din casa deputatului Vasile Bolea

Deputatul Vasile Bolea a fost inclus în lista agresorilor familiali, după scandalul cu soția sa, anunță șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu. „Persoana nu trebuie să se apropie de persoanele care au fost supuse agresiunii. Aici, cu părere de rău, s-au constatat inclusiv aspecte de agresiune fizică. Este atenționat și supus unui chestionar de evaluare”, a menționat Cernăuțeanu.

Cum comentează șeful IGP scandalul din casa deputatului Vasile BoleaColaj: Știri.md

„În prima fază, pentru a exclude orice risc și alte circumstanțe, s-a luat decizia imediat de a aplica ordinul de restricție și de a exclude orice risc care ar putea apărea. Nu trebuie să se apropie de persoanele care au fost supuse agresiunii. Aici, cu părere de rău, s-au constatat inclusiv aspecte de agresiune fizică”, a spus șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.

Șeful IGP spune că, acum, Poliția nu poate face mai mult, dacă nu există o plângere din partea victimei. Potrivit procedurilor legale, Vasile Bolea a fost inclus în lista agresorilor familiali. 

„Persoana este atenționată. Este supusă unui chestionar de evaluare. Este deja luată în lista celor peste 8.000 de agresori familiali pe care îi avem în prezent, este inclusă în lista de risc a agresorilor familiali și deja sunt aspecte prin care persoana este supusă unei altfel de monitorizări”, a menționat Cernăuțeanu.

Amintim că oamenii legii au intervenit, în seara zilei de vineri, 25 aprilie, într-un caz de „conflict în familie”. ZdG a aflat că este vorba despre familia deputatului Vasile Bolea. Conform surselor, unul dintre copiii deputatului a apelat la 112 spunând că „mama este agresată de tata”. 

Ulterior, vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a venit cu o reacție: „Confirm oficial, din informațiile oferite de Inspectoratul General al Poliției, că în acest caz a fost emis un ordin de restricție de urgență”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării