main logo
5025

Cu ce se ocupă Anna, fiica Irinei Vlah, și cum a fost copilăria sa

De la gozlemele copilăriei pregătite alături de bunica, la pasiunea pentru fotografie și branding, până la decizia de a rămâne în țară și de a se implica politic, specialista în marketing și membra Partidului Republican „Inima Moldovei”. Anna Vlah, fiica politicienei Irina Vlah a povestit în cadrul proiectului „Tinerii care împing Moldova înainte”, cum valorile familiale, studiile și spiritul activ au transformat-o într-una dintre vocile tinerei generații care cred în schimbare, acasă.

Cu ce se ocupă Anna, fiica Irinei Vlah, și cum a fost copilăria saFoto: imagine simbol

„Mereu, în weekend, eram cu bunica mea și pregăteam o mâncare tradițională găgăuză, care se numește gozleme. Dacă o cunoașteți, această mâncare există și în bucătăria turcească. Această activitate a rămas în amintirea mea ca una foarte frumoasă”, spune Anna Vlah, transmite Știri.md cu referire la cancan.md.

Deși părinții ei au divorțat, tânăra a reușit să păstreze o relație armonioasă cu ambii.

„Presupun că, în copilărie, a fost tatăl cel mai apropiat. Mereu m-a alintat. Suntem în relații foarte bune, chiar dacă părinții mei sunt divorțați. Avem o comunicare destul de bună, chiar dacă el locuiește peste hotare. Vorbim zilnic la telefon. Când are posibilitatea, vine în țară, iar când pot eu, merg la el.”

Înainte de a decide să se implice în politică, tânăra a ales un domeniu de activitate diametral opus, unul creativ, iar părinții au încurajat-o.

„Eu am absolvit Marketing și Logistică, iar apoi am urmat un master în Publicitate și Reclamă. Îmi place să descopăr lucruri noi, îmi place brandingul, publicitatea, designul. Pot să spun că sunt o fire mai creativă, iar acest domeniu îți oferă posibilitatea să acoperi toate aceste interese”.

„Când părinții mi-au făcut cadou un aparat foto, am început să fotografiez tot ce vedeam. Apoi am avut ocazia să învăț la o școală de fotografie, să urmez niște cursuri, și totul s-a transformat într-o pasiune”.

Deși majoritatea tinerilor sunt tentați de perspectivele oferite de alte țări, Anna spune că niciodată nu s-a gândit să plece din Moldova.

„Nu m-am gândit niciodată să plec, pentru că văd viitorul meu în această țară. Îmi place faptul că sunt înconjurată de oameni care mereu te susțin și te ajută. Avem o țară extraordinară, cu o natură foarte frumoasă. Și cred că cea mai mare comoară a acestei țări sunt oamenii, pentru că sunt foarte deschiși, atât la inimă, cât și la suflet”.

Mama sa a candidat la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut. Numărul de voturi a fost unul inspirațional pentru el.

„Partidul a fost inspirat de oameni. Când a trecut campania prezidențială, mama a obținut un scor de 83.000 de voturi. Și nu puteam pur și simplu să abandonăm acești oameni care au votat, care au avut speranță și au exprimat griji reale. De atunci a venit ideea să mergem în teritoriu, să discutăm cu oamenii, să le ascultăm problemele”, a dezvăluit Anna.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării