Cu ce gânduri au pornit fermierii din Căușeni la protestul din Chișinău
Peste 20 de fermieri din raionul Căușeni și Ștefan Vodă s-au alăturat miercuri protestului anunțat în toată țara.

Agricultorii au protestat pașnic, în speranța că autoritățile le vor auzi cele trei revendicări înaintate anterior Guvernului, transmite Știri.md cu referire la Studio L.
Fermierii cer introducerea, prin decizia CSE, pentru perioada până la 31 octombrie 2024, a unui moratoriu la calcularea penalităților, aprobarea și finanțarea schemelor de plăți directe la hectar, și alocarea, în 2024, din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii a 50%, dar nu mai puțin de un miliard de lei.
„Noi nu am cerut bani, ca să înțeleagă societatea, noi am cerut soluții care nu țin de bugetul de stat, soluții care vor salva o mare parte din agricultorii aflați în dificultate. E ușor cei de la bănci să vină cu executorul și să ne ia munca, dar în spate stau ani grei de muncă”, a declarat un agricultor.
Determinați să vină cu tehnica agricolă până în Capitală, fermierii din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă susțin că au ajuns la capătul răbdărilor și că astfel nu se mai poate de făcut agricultură.
În jur de 20 de fermieri din sud-estul țării s-au adunat miercuri dimineața la ieșirea din Căușeni, pentru a ajunge la protestul din Capitală.
Prețurile mici la cereale, importul grâului, porumbului și florii-soarelui din Ucraina, dar și demararea procedurilor de insolvență în raport cu agricultorii micro, mici și mijlocii sunt doar câteva dintre revendicările înaintate de fermieri.
Acest tânăr din Căușeni a revenit în anul 2021 de peste hotare, iar banii agonisiți i-a investit în agricultură. După doi ani de chin, tânărul este pus pe bagaje și afirmă că va renunța la afacere. Fermierii susțin că prețurile mizere la cereale, importurile din Ucraina și cheltuielile enorme la hectarul prelucrat îi bagă în faliment.
Mihail Bobicov susține că doar prin proteste fermierii pot fi auziți.
Fermierii au menționat că toate cerințele lor pot fi realizate fără cheltuieli suplimentare bugetare, afirmând totodată că demult a venit timpul ca Guvernul să atragă fonduri europene pentru sprijinul financiar al fermierilor, în contextul situației geopolitice în regiune. Aceștia spun că protestul agricultorilor este absolut lipsit de substrat politic.
Reamintim că astăzi, 23 noiembrie, în PMAN are loc un dublu protest: cel al agricultorilor și cel al transportatorilor.
De menționat că șoferii deja au părăsit PMAN, oferind posibilitatea fermierilor să vină și să-și parcheze tractoarele în fața Guvernului.