Critic rus de cinema, despre Carbon: Abordare fără frică a problemelor
Criticul rus de cinema, Anton Dolin, a scris despre „Carbon”. Acesta a relatat, într-un material publicat pe Meduza, că pelicula reprezintă „abordare fără frică a problemelor dureroase și incurabile”.
Dolin scrie că filmul nu se teme să ia în râs subiecte tabu și să glumească pe seama noii identități naționale, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
El consideră că pelicula face legătură dintre traumele celui de-al Doilea Război Mondial, absurdul acțiunilor militare din Afganistan, conflictul de pe Nistru din 1992 și războiul din Ucraina.
„Urmărind cele mai bune filme ale valului balcanic – de la primele pelicule ale lui Emir Kusturica, până „No Man’s Land” de Danis Tanovich, care a luat Oscarul – și fiind în dialog cu cinematografia modernă ucraineană (îmi amintesc „Donbass” de Serghei Loznița și „Vulcan” de Roman Bondarchuk), tânărul regizor moldovean caută un cod național specific și propriul limbaj de film, văzând în acestea o posibilă ieșire din următoarea fundătură a istoriei. Nu este surprinzător că publicul răspunde la această căutare și dorește să participe, cumpărând bilete”, susține Dolin.
Criticul face referire și la teoria Svetlanei Aleksievici, premiată cu Nobel pentru Literatură. Potrivit ei, pentru omul post-sovietic războiul este singura stare naturală.
„Nu este de mirare că Dima, iubitor de pace, vrea să ajungă pe front. Nu doar din cauza apartamentului. Este un instinct care îl face să moară pentru miraj, pentru obiective străine”, afirmă Dolin.
Dolin susțin că pelicula este „exemplu rar de film care combină calitățile unui hit public, cu abordarea fără compromisuri și fără frică a autorului asupra problemelor dureroase și incurabile”.