main logo
3200

Creștinii sărbătoresc Lunea Sfântului Duh și Ziua Sfintei Treimi

Sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Astăzi este a doua zi de Rusalii, în care creștinii ortodocși sărbătoresc Lunea Sfântului Duh, a treia Persoană a Sfintei Treimi, după ce s-a descoperit prin pogorârea peste apostoli în Duminica Mare, pentru a arăta că mântuirea oamenilor este lucrarea lui Dumnezeu, Unul după ființă, dar care are trei fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Creștinii sărbătoresc Lunea Sfântului Duh și Ziua Sfintei TreimiFoto: ortodox.md

În biserici și mănăstiri, în cadrul Sfintei Liturghii se citește acatistul Sfintei Treimi, cel mai amplu dintre toate câte există în acatistier, transmite Știri.md cu referire la ziua.md.

Învățătura despre Sfânta Treime constituie dogma principală în Biserica Ortodoxă. Prin ea înțelegem pe Dumnezeu cel Unul în ființă și întreit în persoane: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Dumnezeu-Duhul Sfânt, așa cum spune și Crezul ortodox:

„Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. […] Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. […] Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.”

Astfel, doctrina Sfintei Treimi este exprimată în forma: „Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, întreit în Persoane, dar Unic în ființă, este Dumnezeu Atotputernic, Preexistent firii și complet Independent în raport cu orice”.

Primele două sinoade ecumenice de la Niceea (anul 325) și Constantinopol (anul 381) au statornicit definitiv învățătura de credință a Bisericii, inclusiv dogma Sfintei Treimi. În mod practic, abia din secolul al IV-lea după Hristos se poate vorbi de adevărata cinstire în toată lumea creștină a Sfintei Treimi.

Rugăciunea care se spune astăzi

„Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi și întru Fiul pururea Te odihnești; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeiești, pe care le împarți precum voiești; prin care și noi nemernicii ne-am sfințit și ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi și Te sălășluiește întru noi și curățește sufletele noastre, ca să putem a ne face locaș Preasfintei Treimi.

Așa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăția noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduiește pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaștem deșertăciunea lumii și a celor ce sunt în lume; înviază știința noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face și ce se cuvine a lepăda; îndepărtează și înnoiește inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua și noaptea gânduri rele și pofte necuvioase. Îmblânzește trupul și stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.

Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert gonește-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei și al răbdării, duhul blândeții și al dreptății, ca îndreptând inimile cele slăbite și genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci.

Și așa, ferindu-ne de tot păcatul și împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârșit creștinesc și nerușinat și a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ție, împreună cu Tatăl și cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ție!”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării