main logo
911

Crăciunul pentru moldovenii din diasporă: Unii vin acasă, alții taie porcul și în SUA

Moldovenii sărbătoresc de două ori pe an Crăciunul, pe 25 decembrie și pe 7 ianuarie. Cel mai bine o simt conaționalii noștri stabiliți peste hotare și în deosebi, cei din occident.

Cum este sărbătorit Crăciunul de moldovenii din diasporăCum este sărbătorit Crăciunul de moldovenii din diasporă

I-am întrebat pe câțiva dintre ei când, cum și cu cine sărbătoresc ziua de Crăciun, atunci când se află la mii de kilometri de casă? Iată ce ne-au spus, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Elena Cebotari este stabilită de peste doi ani în Marea Britanie și spune că sărbătorește Crăciunul de două ori pe an: în Anglia, pe 25 decembrie și în Moldova, pe 7 ianuarie: „În familie mereu le-am sărbătorit pe ambele. Poate e straniu, dar așa sunt moldovenii, cu două sărbători de Crăciun, două Revelioane și tot așa”.

Elena spune că stăruie ca în fiecare an să vină acasă de Revelion și să facă pe 7 ianuarie Crăciunul alături de familie: „Anul acesta mi-am propus sa rabd până de Paști, dar nu am putut. Nu poate înlocui Anglia ploioasă atmosfera de Crăciun.

Pentru mine Crăciunul este unde e familia mea – acasă. Dacă aș merge acasă și ai mei nu ar fi, tot rău m-aș simți. Oamenii sunt spiritul sărbătorii”.

Totuși, pentru englezi Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare din an așa că se pregătesc meticulos, spune tânăra. Însă, forfota care precede Crăciunul nu constă atât în a găti bucate, dar a pregăti cadouri pentru cei dragi.

„Dacă la noi în fiecare an mesele sunt pline de mâncare, gătim minim zece feluri de bucate încât și masa crapă în două de greutate, aici e cu totul altfel. Se organizează multe concerte de Crăciun, iar dacă nu reușești să cumperi un bilet undeva, ai parte de un concert gratuit în stradă. 

Toată lumea cumpără cadouri, or, pentru ei este poate unica sărbătoare când se reunesc familiile, iar accentele nu se pun pe meniul de sărbătoare, dar pe oameni. Orașele devin pustii, toți merg acasă. În ultima săptămână înainte de Crăciun toți poartă pulovere tematice, groase, din lână, cu ghirlande, cu coarne de cerb sau Moș Crăciun, am și eu unul. La noi euforia aceasta de Crăciun o mai au doar copiii, aici o au toți”.

Elena spune că nu-și imaginează Crăciunul fără bucatele tradiționale și fără colinde sub ferestre: „Acasă, de Crăciun mergem la Biserică și neapărat, în fiecare an, mama gătește mămăligă, pe care o savurăm cu piftie de porc. În rest, ca toți moldovenii – cu oaspeți, mâncare, vin bun, cântece și colinde. Neapărat primim copiii care vin să ne colinde, însă, din păcate, pe an ce trece sunt tot mai puțini și mi-e frică să nu se piardă această tradiție”.

Vasile Bargan locuiește de peste trei ani în Statele Unite ale Americii (SUA) și spune că familia sa sărbătorește Crăciunul odată cu băștinașii, pe 25 decembrie, iar pe 7 ianuarie merge în ospeție la alți moldoveni stabiliți în SUA.

„America e o țară preponderent creștină și Crăciunul pentru americani are aceeași însemnătate ca și pentru moldoveni. Oamenii sărbătoresc nașterea lui Isus. Se împodobesc casele; se coc prăjituri; se pun coroane de brazi pe uși; se trimit felicitări între familii; se decorează pomii de Crăciun, iar centrele comerciale devin suprapopulate și peste tot miroase a scorțișoară, americanii sunt înnebuniți după scorțișoară”, spune tânărul.

La mii de kilometri de casă, familia lui Vasile nu renunță la tradițiile moldovenești care precedă sărbătorile: „Modul în care sărbătorim noi Crăciunul nu s-a schimbat practic. În ajun, mergem la fermă să tăiem porcul, apoi facem bucate și stăm la masă cu oamenii apropiați”. 

În SUA, Crăciunul nu este lipsit de colinde, doar că, spune Vasile, acestea sunt în altă limbă și răsună nu sub ferestre, dar în difuzoare: „La noi în sat se mai mergea cu colindatul, aici copiii nu merg să colinde de Crăciun, în schimb în toate magazinele și în toate încăperile răsună colinde în difuzoare. Totuși, ne lipsește jocul care se organiza de Crăciun trei zile la rând, cu muzicanți și toată lumea din sat, la fel cum ne lipsesc și cei dragi care nu pot fi alături la masa de sărbătoare”.

În cei trei ani de când se află în SUA, tânărul spune că moldovenii ar putea învăța de la americani să fie mai modești, mai ales în privința mesei de sărbătoare: „Ei fac două sau trei feluri de bucate și o salată pentru Crăciun, iar unii ies în oraș să ia cina. Moldovenii petrec mult timp în bucătărie pentru a pregăti mâncare, dar ar putea folosi acest timp pentru odihnă”. 

Cristina Belous este stabilită în Italia de șapte ani și spune că familia ei sărbătorește Crăciunul pe 25 decembrie, or, de obicei, pe 7 decembrie europenii ies din vacanța de iarnă deja.

„Totuși, la noi în familie avem o nepoțică născută pe 7 ianuarie, așa că sărbătorim ziua ei de naștere și al doilea Crăciun. Însă, din câte știu, majoritatea moldovenilor stabiliți aici sărbătorește de două ori Crăciunul: oficial, pe 25 decembrie, iar pe 7 ianuarie, mulți obișnuiesc să ciocnească un pahar de vin, pentru că s-au obișnuit din copilărie să marcheze Crăciunul în ianuarie”. 

Pregătirile familiei Cristinei de sărbătorile de iarnă încep cu mult timp înainte de Crăciun, dar acestea sunt legate în primul rând de alegerea cadourilor pentru cei apropiați și mai puțin de gătit.

„Timpurile sau schimbat. Când noi eram mici, părinții ne puneau sub brad de Revelion câte o jucărie sau niște dulciuri, astăzi, însă, sub pomul de Crăciun poți găsi zeci de cadouri, așa că ne străduim pentru Crăciun să punem din timp bani în pușculiță”, spune Cristina.

La masa de sărbătoare se adună practic toți membrii familiei Cristinei care de asemenea au emigrat în Italia. Gazda gătește bucate inspirate de la băștinașii italieni, dar de pe masă nu lipsește nici mâncare tradițională moldovenească.

„Crăciunul în familia noastră e liniștit, călduros și cu multă iubire, mai ales de când a apărut al treilea membru al familiei. De obicei, facem o masă mare și ne întâlnim cu frații și cu surorile sau cu nașii și cu prietenii. Fiind deja de ani buni aici, vrei nu vrei te inspiri de la italieni, așa că noi am preluat de la ei modalitatea de a aranja și a servi bucatele la masă: mai întâi servim aperitivele, apoi felul clad, ulterior, bucatele din carne sau pește și, într-un final, desertul și fructele. Or, noi acasă puneam pe masă toate bucatele deodată, iar la desert aduceam sarmalele”, se amuză Cristina.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în anul 2017, oficial, peste două mii de moldoveni au emigrat. Cei mai mulți dintre ei au vârste cuprinse între 20 și 44 de ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării