main logo
1729

Comisia de grațiere a reexaminat cazul deținutei cu 5 copii: Ce urmează

Dosarul deținutei Natalia Ursachi, care a solicitat grațiere de la șefa statului, Maia Sandu, dar în primul caz a primit refuz, a fost examinat încă o dată de Comisia de grațiere din cadrul Președinției și remis președintei din nou pentru a decide dacă o grațiază sau nu.

Comisia de grațiere a reexaminat cazul deținutei cu 5 copii: Ce urmeazăFoto: captură video

Contactat de Realitatea.md, președintele Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pe lângă președintele Republicii Moldova, Ion Guzun, a declarat că dosarul Nataliei Ursachi a fost reexaminat și s-a întocmit o nouă notă către președinta țării, care urmează să decidă asupra eliberării din închisoare sau nu a deținutei, transmite Știri.md.

Sorina Ștefârță, purtătoarea de cuvânt a președintei țării, Maia Sandu, ne-a comunicat că, până în prezent, nu a fost luată încă o decizie de către șefa statului pe cazul dat, după reexaminarea dosarului de către Comisia de grațiere.

Amintim că, la 12 noiembrie, Președinția a anunțat despre faptul că a respins cererea de grațiere a deținutei Natalia Ursachi, pentru că nu întrunește cerințele legii cu privire la grațierea condamnaților. Mai exact, aceasta nu a întors datoria integrală pentru ceea ce a și fost condamnată și nu și-a recunoscut vina în procesul de judecată.

Mai exact, Natalia Ursachi, care are 5 copii, a fost condamnată la 6 ani de închisoare fiind acuzată de escrocherie, pentru o sumă de 8 mii de euro împrumutați pe care nu i-a întors. Inițial, aceasta a fost condamnată la 8 ani de închisoare, însă Curtea de Apel Bălți i-a redus pedeapsa cu 2 ani.

Precizăm că, la 11 octombrie, la Președinție erau înregistrate 197 de persoane care au solicitat grațierea. Cu prilejul marcării, anul acesta, a 30 de ani de la proclamarea Independenței, 1.723 de deținuți urmează să fie amnistiați, iar pentru 1.650 de condamnați ar putea fi aplicată libertatea condiționată înainte de termen sau liberarea după reducerea termenului. 

O asemenea prevedere se găsește într-un proiect de lege, care este înregistrat în Parlament și urmează să fie supus dezbaterilor în plenul Legislativului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării