main logo
809

Colegiul Agroindustrial Ungheni a fost dotat cu un laborator modern: Investițiile făcute

Un laborator modern de reparații și mentenanță a utilajului horticol va fi dotat la Colegiul Agroindustrial Ungheni, datorită unei investiții de 779.000 de euro, în cadrul proiectului Livada Moldovei.

Colegiul Agroindustrial Ungheni a fost dotat cu un laborator modernFoto: Colegiul Agroindustrial Ungheni

Dotarea laboratorului include echipamente conforme standardelor europene și un tractor de ultimă generație, care va fi folosit la instruirea elevilor. Scopul este de a le oferi tinerilor o pregătire practică și actualizată, în pas cu cerințele moderne ale domeniului, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Investițiile recente completează o serie de modernizări realizate anterior în cadrul aceluiași proiect. Colegiul a beneficiat de plantarea unei livezi pe o suprafață de 1,2 hectare, dotată cu sistem de susținere și o stație meteo. De asemenea, instituția a fost echipată cu un tractor, utilaje agricole și cu tehnologii IT performant. Tinerii sunt pregătiți în cultivarea legumelor și florilor, utilizând metode hidroponice într-o seră de 320 de metri pătrați.

Proiectul este implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova și al Băncii Europene de Investiții.

Potrivit autorităților, proiectul contribuie nu doar la îmbunătățirea condițiilor de studiu, ci și la consolidarea legăturii dintre educație și practică agricolă. Sprijinul oferit de experți este destinat elevilor, profesorilor și agenților economici din regiune, pentru a adapta formarea profesională la nevoile pieței.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării