main logo
2480

Ceartă și neînțelegeri în satul Feștelița. O cireadă de vaci a terorizat o familie

Сeartă și neînțelegeri între locuitorii satului Feștelița, Ștefan Vodă. O familie din localitate le-a cerut oamenilor să nu-şi mai ducă vacile spre pajiște pe drumul de lângă casa lor.

Ceartă în satul Feștelița. O cireadă de vaci a terorizat o familieO cireadă de vaci a terorizat o familie.

Asta pentru că are un fiu bolnav de fibroză chistică, maladie ereditară care se manifestă prin alergii puternice. Băiatul de opt ani are nevoie de un mediu steril, iar mirosul de urină și bălegar îi afectează sănătatea, scrie publika.md.

Pentru a soluţiona problema, primarul a anunțat o adunare la care au venit în jur de 30 de oameni. Administrația localității a găsit un alt drum pe unde oamenii pot să-și ducă vacile.

„Am stabilit alt coridor decât cel pe care mergeau anterior pe acolo. Sunt căi mult mai multe, însă oamenii s-au obișnuit pe drumul respectiv, pentru că le dau drumul din ogradă și ele singure se duc la deal", a spus Nicolae Tudoreanu, primarul satului Feștelița, Ștefan Vodă.

Unii săteni s-au arătat indignați de solicitările femeii.

„Pentru acești 50 de metri, noi trebuie să facem doi kilometri sau doi kilometri și ceva și e mai mult de mers prin sat. Dar aici, numai am trecut podul și e casa dumneaei și gata ieșim la toloacă".

Unii o acuză pe femeie că aceasta este mai mult un moft de-al ei.

„Are și vacă, și vițel, și capre și de toate are".

Femeia spune însă că fiul ei este ferit de animalele din gospodărie.

„El stă doar în fața casei, el nu merge la animale. Nu are acces", a spus Veronica Curmei, primarul satului Feștelița, Ștefan Vodă.

„- Mă trezesc dimineața, fac inhalație, mănânc și mă pornesc la școală.

- Îți palc animăluțele?

- Da.

- Cine îți place mai mult?

- Purcelul".

Medicul care îl tratează pe băiat susţine că această maladie trebuie monitorizată strict, în caz contrat în organism este produs în exces un mucus care duce la apariţia unor infecţii ale plămânilor.

„Pentru ei sunt periculoase toate mediile cu pământ umed. Baia, veceul, totdeauna trebuie să fie sterile, curate, pentru ca să-i protejeze plămânii de bacterii", a spus Oxana Turcu, medic.

Potrivit statisticilor, la nivel mondial, circa 90.000 de oameni sunt diagnosticaţi cu fibroză chistică.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării