Ce înseamnă să ai grijă de un om cu demență în Republica Moldova

Un exemplu este familia Secrieru din satul Dușmani, raionul Glodeni. Iurie Secrieru, cândva stâlpul gospodăriei, a început să uite lucruri esențiale la vârsta de 50 de ani. După investigații medicale și teste neurologice, a fost diagnosticat cu demență. Deși urmează un tratament, starea sa s-a înrăutățit semnificativ în ultimii doi ani, transmite Știri.md, cu referire la europalibera.ro. 

Soția sa, Mariana Secrieru, îl îngrijește singură și refuză internarea acestuia într-un azil, temându-se că mutarea din mediul familiar i-ar putea grăbi declinul. 

„Îmi este foarte greu, dar nu pot să-l smulg din mediul lui. El s-ar stresa mult. Cum mergem la medic sau într-un loc necunoscut, se închide și nu mai vorbește. Dacă l-aș duce la azil, nu ar trăi nicio lună”, spune ea.

Specialiștii confirmă că scoaterea bolnavilor de demență din mediul familiar poate avea efecte negative. Medicul neurolog Oxana Grosu subliniază că astfel de pacienți se pot destabiliza grav în instituții: „Pot sări de la geam, pot cădea, se dezorientează complet”.

Iurie a fost încadrat cu dizabilitate severă și primește lunar o pensie de aproximativ 2.200 de lei, bani insuficienți pentru nevoile familiei. Mariana continuă să muncească, deși îngrijirea constantă a soțului este extrem de solicitantă. 

„Niciodată nu m-am gândit că un om ca el poate să ajungă în așa stare. Mama mea are 80 de ani și se poartă pe picioare”, spune printre lacrimi Mariana Secrieru.

Demența este o boală neurodegenerativă care afectează memoria, gândirea și comportamentul. Nu există tratament curativ, ci doar medicamente care pot încetini progresia bolii. Factorii de risc includ vârsta, istoricul genetic, diabetul, hipertensiunea, accidentele vasculare cerebrale sau obezitatea.

Datele oficiale arată 4.187 de pacienți înregistrați în 2024, însă numărul real este cu mult mai mare. Mulți nu ajung la medic, fie din lipsă de conștientizare, fie pentru că rudele consideră inutil tratamentul în stadiile avansate.

În Moldova nu există servicii specializate de îngrijire pe termen lung pentru bolnavii de demență. Rudele cer ajutor, însă infrastructura lipsește. 

„Din păcate, noi nu avem în țară servicii de lungă durată unde acești pacienți să fie supravegheați de un medic, unde să stea ca într-o casă și să fie vizitați de cei dragi. Toată povara îngrijirii lor este pe umerii familiei. Des vin rudele și ne spun că nu mai pot, că nu știu ce să facă, pentru că nu-i pot lăsa singuri”, spune neurologa Oxana Grosu.

Psihoterapeutul Arcadie Astrahan atrage atenția asupra nevoii de locuințe protejate sau cămine sociale, unde pacienții să primească îngrijiri în condiții decente. În prezent, astfel de servicii sunt disponibile doar în câteva centre private, cum este cel din Tohatin, unde o lună de îngrijire costă 16.000 de lei - o sumă inaccesibilă pentru majoritatea familiilor.

„Pentru aceste servicii, achită familiile ori organizațiile internaționale. De exemplu, pentru refugiații ucraineni, plătește Organizația Internațională pentru Migrațiune, dar, de fapt, aceste servicii ar trebui să fie asigurate de stat”, conchide Arcadie Astrahan.