Cazul fetiței bătute de mama sa: Rudele Alisei vorbesc despre starea ei
După ce reprezentantul Ministerului Protecției Sociale a declarat că micuța agresată violent de propria mamă ar fi perfect sănătoasă și are doar câteva zgârieturi, rudele ei au venit cu un comentariu în acest sens. Potrivit mătușii sale, micuța a fost examinată doar superficial de medici.

„Vreau să comentez știrile apărute anterior, precum că Alisa ar fi fost examinată la patru spitale pe data de 16, unde s-a spus că este perfect sănătoasă și nu are decât o zgârietură. Vreau să dezmint”, a scris mătușa micuței pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md.
Potrivit femeii, Alisa a fost verificată doar la un Centru de plasament (superficial) și la spitalul din Hâncești, la fel superficial.
„Nu știu despre care patru spitale este vorba. Noi, rudele, în cel mai scurt timp vom merge personal la clinicile la care decidem noi, atât de stat, cât și private, și doar atunci vom veni cu reacții că este perfect sănătoasă Alisa sau nu. Văd că cineva are mare interes să grăbească lucrurile.
Un copil de un an și două luni care nu poate sta copăcel decât câteva secunde, care mereu doarme cu căpușorul pe o singură parte și un picioruș, la fel, pe o parte îl ține, pare a fi copil perfect sănătos? Vă rog, lăsați-ne pe noi, cei dragi Alisei, să o investigăm normal, să trecem toate aparatele unde decidem noi. Și după, vom vorbi. Vă mulțumim tuturor pentru susținere”, a mai spus mătușa bebelușului.
De menționat că, anterior, reprezentantul Ministerului Protecției Sociale a infirmat pentru TV8 zvonurile precum că fetița ar avea nevoie de îngrijiri medicale pe termen lung.
„Chiar azi am verificat mai multe informații care au apărut inclusiv în mass-media despre anumite probleme de sănătate... Din data de 16 până pe 22, acest copil a fost verificat de patru instituții medicale: trei din municipiul Chișinău și una din Hâncești. Toate au confirmat că copilul se află în afara oricărui pericol pentru viața și sănătatea acestuia. Nu a fost sesizată nicio leziune la copil, un singur semn era pe obrazul copilului, o zgârietură”, a menționat Igor Chișcă.
Știri.md amintește că o femeie a fost filmată cum își bate cu bestialitate propriul copilaș de doar un an și două luni, cu o cameră ascunsă, instalată de către tatăl micuței. Bărbatul a observat de mai multe ori vânătăi pe corpul fetiței sale. Din acest motiv a instalat o aplicație de monitorizare, iar după ce s-a convins că micuța este maltratată a sunat imediat la Poliție. Potrivit oamenilor legii, copilul a fost plasat într-un Centru de reabilitare, iar în privința mamei a fost emisă o ordonanță de protecție prin care i s-a interzis să se apropie de copil și concubin pe un termen de 90 de zile.
În spațiul public au apărut presupuse conversații dintre mama copilului bătut cu bestialitate și o altă persoană, în care aceasta încearcă să se apere și declară că imaginile video sunt „un montaj”. „Acolo e montaj, eu cunosc tot ce a făcut el”, se arată în mesaj.
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a oferit mai multe detalii privind cazul copilului bătut cu bestialitate de mama sa la Tohatin. „Femeia urmează să fie evaluată din punct de vedere psihologic și psihiatric”, a spus Nemerenco.
De menționat că, în prezent, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a emis o ordonanță de protecție prin care femeii de 30 de ani i s-a interzis să se apropie de copil pe un termen de 90 de zile.