main logo
1410

Cazul de agresiune de la grădinița din Țânțăreni: PG a inițiat un dosar penal

Procuratura Generală a Republicii Moldova anunță că a fost deschis un dosar penal pe cazul copiilor agresați la o grădiniță din localitatea Țânțăreni, raionul Anenii Noi. Mai mulți martori au fost audiați.

Cazul de agresiune de la grădinița din Țânțăreni: PG a inițiat un dosarFoto: Știri.md/Arhivă

„În contextul știrilor privind pretinse agresiuni ale copiilor într-o grădiniță din satul Țânțăreni, raionul Anenii Noi, Procuratura Generală informează că a fost pornită o urmărire penală conform elementelor componenței infracțiunii de rele tratamente (art. 166/1 alin. (2) lit. a) din Codul penal)”, a declarat pentru Unimedia.info purtătoarea de cuvânt a PG, Violina Moraru, transmite Știri.md.

Aceasta a menționat că pe caz au fost audiați martori. De asemenea, au fost efectuate alte acțiuni de urmărire penală, urmând a fi dispuse și expertizele relevante, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

„În rezultatul probelor acumulate se va decide asupra recunoașterii și audierii făptuitorilor în calitate de bănuit/bănuiți. Cu detalii suplimentare vom reveni la finalizarea investigațiilor”, a precizat Violina Moraru.

Știri.md amintește că educatoarea unei grădinițe dintr-un sat din raionul Anenii Noi și asistenta sa au fost eliberate din funcție după ce s-a aflat că cel puțin un copil a fost agresat.

Cazul a fost comunicat de un părinte care a făcut rost de imaginile de pe camerele de supraveghere. Acestea surprind momentul agresiunii, când copilul este dus și lăsat de unul singur într-o încăpere întunecată.

Citește și: MEC reacționează la cazul de agresiune de la o grădiniță din Anenii Noi

Citește și: Noi detalii despre educatoarea din Țânțăreni care agresa copiii

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării