main logo
1758

Cât mai au de rambursat cele 3 bănci implicate în furtul miliardului

În trimestrul I al acestui an, cele trei bănci aflate în procedură de lichidare (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank) au rambursat Ministerului Finanțelor doar 33,5 milioane lei, din creditele de urgenţă de 14,1 miliarde lei acordate în 2014-2015.

Cât mai au de rambursat cele 3 bănci implicate în furtul miliarduluiFoto: agora.md

Astfel viteza de rambursare a fost de aproximativ 390.000 lei pe zi, iar băncile nu prea au de unde încasa resurse pentru returnarea creditelor de urgenţă, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

De exemplu în primul trimestru al acestui an cele trei bănci au încasat din vânzarea gajului doar 2,5 milioane lei, iar din vânzarea activelor aflate în posesie - 4,15 milioane lei. 

Datele BNM arată că cele trei bănci au 237 de debitori aflați în proces de insolvabilitate, iar suma validată care urmează a fi restituită este de 4,43 miliarde lei.

Problema este că de la unii debitori nu mai ai ce lua, iar gajul a fost supraevaluat la momentul luării creditelor de la cele trei bănci. 

Totodată din 82 de titluri executorii executate parțial sau total, pe parcursul trimestrului I 2020 au fost încasate doar 5,44 milioane lei.

Aceasta în condiţiile în care sunt 456 de titluri exectutorii în valoare de 1,73 miliarde lei.

Datele Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) relevă că din data retragerii licențelor și până pe 31 martie 2020 inclusiv, lichidatorii băncilor au achitat Băncii Naționale (până la 3 octombrie 2016 inclusiv) și Ministerului Finanțelor (începând cu data de 4 octombrie 2016) doar 2.422,45 milioane lei.

În consecinţă suma restantă spre rambursare de către cele trei bănci este de 11,7 miliarde lei. Ea însă nu include şi dobânzile de sute de milioane lei achitate din bugetul de stat la creditele de urgenţă.

Aminitim că în perioada noiembrie 2014 – octombrie 2015, BNM a acordat Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank credite de urgență asigurate cu garanții de stat, în sumă totală de 14,12 miliarde lei, după cum urmează:

  • Banca de Economii – 9,27 miliarde lei;
  • Banca Socială – 2,7 miliarde lei;
  • Unibank – 2,15 miliarde lei lei.

Potrivit BNM acum pe rol se află 82 de acțiuni în instanțele de judecată (banca are calitatea de reclamant), cu valoarea pretențiilor de 4,28 miliarde lei.

Totodată 50 de dosare penale se află în gestiunea organelor de anchetă penală, procurorii calculând un prejudiciu de peste 35,4 miliarde lei.

Aici BNM precizează că totalul dosarelor penale și valoarea totală a acestora nu pot fi utilizate, având în vedere că sunt raportate de fiecare bancă separat, fără a lua în considerație că pot face obiectul aceleiași investigații.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării