Care sunt cele mai interesante curiozități despre dovleac
Ce-i dovleacul vă veți întreba. E fruct sau legumă? Din punct de vedere botanic, dovleacul este un fruct, pentru că se obţine din seminţe, însă, în bucătărie îl folosim atât ca ingredient pentru deserturi, cât şi pentru mâncăruri sărate, tocănite sau supe.

Dovleacul conţine aproximativ 90% apă, la fel ca rudele sale castravetele şi pepenele, iar dovleacul copt are in jur de 20 calorii pentru 100 de grame, transmite Știri.md cu referire la prime.md.
Dovezile arheologice şi botanice arată că dovlecii au fost printre primele plante domesticite, acum aproximativ 12.000 de ani. Primele fructe cultivate erau mici, cu coaja tare şi creşteau pe meleagurile muntoase din zona în care se află acum Mexicul. Iar în Egiptul antic erau considerate întruchiparea pământeana a zeiței Kolokassia.
Dovlecii sunt de regulă portocalii, însă nu vă miraţi dacă întâlniţi în piaţa vreo ciudăţenie de culoare galbenă, albă, verde sau chiar roşie. Este acelaşi fruct din care putem face cu uşurinţă felinare sau plăcinte.
Fiecare dovleac conţine în medie 500 de seminţe, bogate în fier şi folosite în diverse reţete culinare, dar şi pentru proprietăţile lor terapeutice, fiind un remediu eficient împotriva paraziţilor intestinali.
În China, seminţele de bostan se folosesc la tratarea depresiei, iar în India se consideră că dovleacul ajută la prevenirea îmbătrânirii.
Florile acestui fruct pot fi de asemenea utilizate în alimentaţie, mai ales în pregătirea salatelor. Datorită conținutului de vitamine C și E, acestea sunt antioxidanți ideali, protejând împotriva cancerului și a bolilor cardiovasculare.
Cel mai mare dovleac din lume a fost prezentat de un cultivator elvețian, Beni Meier. El cântărea nu mai puțin de 953,5 kg, un record elvețian și mondial.