main logo
573

Care este procesul de dezvoltare și testare a unui vaccin

Crearea și dezvolta unui vaccin reprezintă un proces complex și îndelungat, la baza căruia stau cercetări a mii de oameni de știință și companii farmaceutice.

Care este procesul de dezvoltare și testare a unui vaccin

Întreg procesul de desfășoară sub supravegherea autorităților de sănătate publică. 

În cadrul emisiunii aLIVE, emisiune online realizată Mama.md și organizația obștească Forum.md, specialista în imunizare din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Laura Țurcan explică drumul pe care îl parcurge un vaccin, de la creare și testare, până la administrare.

Care sunt etapele de producere a unui vaccin?

Până la etapa în care este  utilizat la scară largă, un vaccin parcurge un drum lung.  În faza inițială, este cercetat și testat în condiții de laborator. Dacă rezultatul testelor confirmă faptul că vaccinul este sigur și eficient, se inițiază studiile clinice. Pentru a se colecta mai multă informație despre siguranța și eficiența vaccinului, studiile clinice se desfășoară în 3 etape, durata medie a acestora variind între 3-5 ani.

 În cazuri de urgențe de sănătate publică sau pandemii, situații în care se cer a fi luate măsuri în timp foarte scurt, iar vaccinarea este singura metodă de prevenire eficientă, (ex. Ebola, COVID-19, etc) dezvoltarea unui vaccin are loc în mod accelerat, dar desigur, cu respectarea tuturor etapelor de testare și certificare. 

În prima etapă de testare clinică, vaccinul este administrat unui grup de 20 – 100 de adulți sănătoși, specialiștii monitorizând:

  • Eficiența vaccinului;

  • Siguranța acestuia;

  • Doza corectă pentru a proteja oamenii de boală;

  • Existența unor posibile efecte secundare.

În a doua etapă de testare clinică, vaccinul este administrat unui grup de câteva sute de voluntari. În această fază, se studiază dacă există posibile efecte secundare pe termen scurt și cât de bine răspunde sistemul imun al voluntarilor vaccinați.

A treia etapă de testare clinică este cea în care vaccinul este administrat de către sute sau mii de voluntari. Rezultatele vaccinării sunt comparate cu rezultatele voluntarilor care nu au fost vaccinați. Aceste date ajută specialiștii să înțeleagă dacă vaccinul este sau nu eficient.

Odată ce toate etapele de testare clinică s-au încheiat cu succes, datele obținute sunt expediate către autoritățile de sănătate publică pentru a fi analizate. În baza rezultatelor, vaccinul este aprobat și certificat pentru utilizarea la scară largă.

Uzinele de fabricare a vaccinurilor sunt atestate și inspectate periodic, indiferent de țara în care se află linia de producere.

Calitatea vaccinurilor din Republica Moldova

Specialista în imunologie, Laura Țurcan, declară că vaccinurile moderne, folosite în Republica Moldova sunt sigure și eficiente, întrucât țara noastră beneficiază de loturi de calitate verificată, procurate prin intermediul Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), care gestionează, urmărește și controlează întregul proces de achiziție.

În ce condiții sunt păstrate dozele de vaccin din Republica Moldova?

Este de la sine înțeles că dozele de vaccin necesită a fi păstrate în condiții speciale, iar asta nu este o excepție pentru Republica Moldova, unde fiecare lot de vaccinuri este depozitat în mod corespunzător. Mai mult de atât, în luna decembrie a anului trecut, UNICEF procurat din fondurile USAID și a livrat Moldovei 114 frigidere căptușite cu gheață pentru depozitarea vaccinurilor, cu o capacitate de depozitare de 60 L fiecare. 

Mai multe despre vaccinurile din Republica Moldova, în ce condiții sunt livrate în raioanele din țară, dar și ce se întâmplă cu acestea dacă le expiră termenul de valabilitate aflați vizionând ediția din 17 iunie aLIVE -  emisiune online realizată de popularul forum pentru femei Mama.md și organizația obștească Forum.md. Proiectul a fost implementat cu sprijinul UNICEF Moldova, cu suportul financiar USAID și UKAid.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării