main logo
1011

Capacităţile incredibile ale nasului uman. Este şi sursă de antibiotice

Rolul nasului în procesul de respirație este extrem de important, fiindcă acționează că un filtru – reține impuritățile, reglează temperatura aerului. Iar totul cu ajutorul microorganismelor care trăiesc în interiorul lui.

Capacităţile incredibile ale nasului. Este şi sursă de antibiotice

Exact aceste microorganisme atrag din ce în ce mai mult atenția specialiștilor, care le studiază pentru a află mecanismele prin care reușesc să „curețe” aerul pe care îl inspirăm, relatează Știri.md cu referire la stiripesurse.ro.

De altfel, astfel de bacterii trăiesc în tot corpul uman și au un rol esențial, cum sunt și bacteriile din flora intestinală sau cele din flora vaginală. Bacteriile au capacitatea de a crea anumiți compuși, numiți bacteriocine, care atacă sau inhibă alte bacterii.

Practic, este un fel de „război” al bacteriilor, iar organismul uman s-a adaptat pentru găzduirea celor care îl ajută să le elimine pe cele dăunătoare.

Lugdunin, bacteria cu capacități unice

Oamenii de știință germani au descoperit în interiorul nasului uman o bacterie ce produce un antibiotic capabil să ucidă unul dintre cei mai greu de tratat agenți patogeni. Stafilococul auriu este o bacterie periculoasă, care poate produce septicemii și duce chiar la deces. Provoacă în special infecții ale pielii, ale plăgilor deschise, pneumonie și infecții sanguine.

Substanță descoperită a primit numele „lugdunin” și a fost declarată eficientă în tratarea infecțiilor cutanate la șoareci. Urmează extinderea testelor, pentru a stabili în ce măsură poate fi extrasă și utilizată pentru efectele saue antimicrobiene.

Ce lucruri surprinzătoare poate face nasul

Nasul tău este principala ruta pentru respirația corectă

Nasul și gură pot servi drept niște cai prin care aerul pătrunde și iese din plămâni. În cazul respirației normale, nasul este principala cale prin care circulă aerul. Chiar și în cazul exercițiilor fizice solicitante, când respirația pe gură predomină, o parte a aerului continuă să treacă prin nas.

Nasul joacă un alt rol important în respirația noastră. Există un mecanism de reflex care corelează nasul de plămâni. Pe măsură ce nasul se „închide”, plămânii devin și ei din ce în ce mai închiși, iar când nasul se „deschide”, și plămânii se deschid.

Nasul umidifică aerul pe care îl respiri

Nasul procesează aerul pe care îl respirăm, pentru a-l pregăti pentru plămânii și gâtul nostru, care nu tolerează prea bine aerul uscat. Pe măsură ce aerul inhalat trece prin nas, acest organ umidifică aerul, grație unui unei structuri complexe, cu mai multe straturi. Acum știi de ce îți simți gâtul uscat când ai respirat o perioada lungă de timp pe gură: aerul inhalat nu a fost umidificat în nas, așa cum era normal.

Nasul tău curată aerul pe care îl respiri

Aerul pe care îl respirăm conține tot felul de elemente și de particule – începând de la oxigen și nitrogen, până la praf, poluare, alergeni, fum, bacterii, virusuri, mici insecte și nenumărate alte lucruri. Din fericire, nasul ajută la curățarea aerului pe care îl respirăm. Pe suprafață țesuturilor nazale, există celule mici speciale, numite cili, care prind „în capcană” mare parte din aceste lucruri. O dată capturate particulele, acestea stau prinse în mucoasa și, treptat, sunt împinse în gât, acolo unde sunt înghițite.

Nasul modelează sunetul vocii tale

Ceea ce auzim atunci când oamenii cânta și vorbesc are legătură, în mare parte, cu structurile rezonanțe din gât și din nas. Vocea este produsă în laringe, dar bogăția acelui sunet este determinată de modul în care sunetul este procesat deasupra laringelui, lucru care se întâmplă în nas și în gât.

Vocea nazala pe care o auzim la o persoană care are o răceală și suferă de alergii se datorează pierderii acestei rezonanțe nazale, deoarece aerul nu poate trece prin nas, așa cum ar fi normal.

Nasul tău te ajută să îți găsești un partener

Nasul joacă un rol important în percepțiile noastre legate de sex, prin intermediul sistemului olfactiv. Simțul mirosului este o componentă-cheie a modului în care identificăm oamenii atunci când suntem aproape de ei. Mirosul caracteristic al parfumului unei persoane sau al apei de colonie sau mirosul șamponului ori săpunului unei persoane ar putea fi important pentru excitația sexuală. Mirosul transpirației umane are un efect direct asupra receptorilor din creier, iar pierderea mirosului este corelată cu scăderea apetitului sexual, explică oamenii de știință.

Să nu uităm de feromoni, care sunt foarte importanți pentru reproducerea la animale, precum și în cazul sexualității și stimulării sexuale la oameni. Considerat foarte fascinant în acest sens este un mic organ auxiliar din nas – organul lui Jacobson sau organul vomeronasal – care este corelat cu sistemul olfactiv. Unii consideră acest organ al șaselea simt.

Organul lui Jacobson este localizat la baza septului nazal și este prezent la aproape toate animalele. La oameni, acesta este nefuncțional sau acționează că o rămășiță veche, precum apendicele, însă unii cercetători cred că acesta joacă un rol în comunicația feromonilor și a altor substanțe chimice.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării