Bustul Elenei Alistar, eroină a Marii Uniri, inaugurat la Cahul
Bustul Elenei Alistar, singura femeie din Sfatul Țării care a votat Unirea Basarabiei cu România, a fost inaugurat ieri la Cahul, în cadrul unui eveniment dedicat împlinirii a 107 ani de la Marea Unire.

Evenimentul a început cu o slujbă religioasă la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Roșu, oficiată de un sobor de preoți din Protopopiatul Cahul, în prezența Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. După Liturghia Darurilor înainte Sfințite, a fost oficiat un parastas în memoria Elenei Alistar și a tuturor făuritorilor Marii Uniri, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Bustul, realizat prin contribuția preotului paroh Pavel Tudoreanu și a comunității din satul Roșu, a fost inaugurat în prezența autorităților locale, centrale și a oaspeților de pe ambele maluri ale Prutului, alături de elevii gimnaziului local.
Elena Alistar, născută în 1873 în comuna Vaisal, raionul Ismail, a fost o personalitate marcantă a perioadei interbelice. Activistă naționalistă și pedagog, a susținut cu tărie Unirea Basarabiei cu România și a avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea conștiinței naționale a femeilor românce din Basarabia.
După Unirea din 1918, Elena Alistar a continuat să activeze în educație și în mișcarea culturală din Basarabia, fiind implicată în organizații importante, precum Liga Culturală a Femeilor din Basarabia și Liga Femeilor Române.
După ocuparea Basarabiei de către sovietici, în 1940, s-a refugiat în România, unde a fost arestată de regimul comunist și a decedat în 1955. Rămășițele sale au fost mutate ulterior la Cimitirul Bellu din București.