main logo
2714

Bulgaria și Grecia înăspresc sancțiunile rutiere pentru turiști și localnici

Începând cu 12 iulie, autoritățile din Bulgaria extind funcționalitatea sistemului de camere de supraveghere de pe autostrăzi. Acestea nu vor mai verifica doar valabilitatea vinietei, ci vor funcționa și ca radare auto.

Bulgaria și Grecia înăspresc sancțiunile rutiere pentru turiștiImagine simbol

Șoferii care circulă pe banda de urgență vor fi sancționați automat, cu amenzi de 1.000 de leva (aproximativ 9.800 de lei moldovenești) și suspendarea permisului de conducere. Sancțiunile se aplică atât localnicilor, cât și turiștilor, iar amenzile sunt trimise direct la domiciliu, transmite Știri.md, cu referire la agora.md.

Totodată, Bulgaria introduce un sistem de monitorizare a vitezei medii între două puncte de pe autostradă. Dacă limita este depășită pe o distanță de câțiva kilometri, șoferul primește automat amendă. Pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/h, amenda depășește 1.700 de lei românești (circa 6.660 lei moldovenești). Sistemul funcționează automat, fără marjă de eroare.

Autoritățile bulgare anunță și instalarea de camere fixe pentru măsurarea vitezei în mai multe orașe. În contextul unui trafic crescut pe timpul verii - peste 35.000 de persoane ies săptămânal din România prin punctul de frontieră Giurgiu-Ruse - autoritățile recomandă rute alternative precum Negru Vodă, Călărași (cu bacul), Turnu Măgurele și Zimnicea. Traversarea Dunării costă 60 de lei românești (235 de lei moldovenești) pentru mașină și 10 lei (aproximativ 40 de lei moldovenești) de persoană.

Și Grecia înăsprește sancțiunile rutiere. Amenzile pentru abateri grave, precum utilizarea telefonului mobil la volan sau conducerea sub influența alcoolului, pot ajunge până la 8.000 de euro. De asemenea, permisul de conducere poate fi suspendat pentru o perioadă de până la patru ani.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării