BNM a participat la sesiunea de screening bilateral pentru Capitolul 17
Ieri, 21 mai, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Petru Rotaru, și alți reprezentanți ai BNM au participat la sesiunea de screening bilateral pentru Capitolul 17 „Politică economică și monetară”, organizată în contextul pregătirii pentru negocierile de aderare la Uniunea Europeană (UE).

De menționat că, echipa BNM face parte din delegația oficială a Republicii Moldova (RM), condusă de Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov. De asemenea, la reuniune au participat, în format online, membrii Grupului de lucru național responsabili de capitolul dat, transmite Știri.md.
Această etapă a screening-ului bilateral cu UE a oferit ocazia părții moldovenești să prezinte detaliat nivelul de aliniere la standardele și regulamentele UE a cadrului legal, instituțional aplicabil procesului de formulare a politicii economice și monetare. Reprezentanții Comisiei Europene au evaluat măsurile existente în domeniul politicii economice și monetare, precum și progresele înregistrate în ceea ce privește atât consolidarea independenței BNM, cât și interzicerea finanțării monetare de către banca centrală a sectorului public, prevenirea accesului privilegiat al instituțiilor publice la instituțiile financiare.
Screening-ul bilateral a reprezentat, de asemenea, o ocazie pentru un dialog tehnic, menit să identifice eventualele diferențe față de regulile UE și să stabilească direcțiile viitoare de reformă. Evenimentul a fost un pas esențial în parcursul european al țării noastre, reflectând angajamentul ferm al autorităților de a alinia politicile economice și monetare la standardele și practicile UE.
„Participarea la screening-ul bilateral pentru Capitolul 17 semnifică o etapă importantă în apropierea Republicii Moldova de familia europeană. Continuăm cu responsabilitate și determinare procesul de integrare, prin realizarea reformelor necesare în domeniile cheie - în special în cel economic și monetar, pentru a spori reziliența sectorului financiar, a consolida independența instituțională și mecanismele de guvernanță a băncii centrale, asigurând astfel o aderare durabilă și benefică pentru toți cetățenii”, a declarat Petru Rotaru, prim-viceguvernatorul BNM.
Capitolul 17 „Politică Economică și Monetară” face parte din Clusterul nr. 3 „Competitivitate și Creștere Incluzivă” și este unul dintre cele 33 de capitole care acoperă domenii-cheie de politică ale UE, pe care Republica Moldova le negociază în etapa de aderare. Acquis-ul UE în domeniul politicii economice și monetare include, printre altele, norme specifice care impun independența băncilor centrale din statele membre, interzicând finanțarea directă a sectorului public de către băncile centrale și interzicând accesul privilegiat al sectorului public la instituțiile financiare.