Bătaie între doi șoferi în plin trafic rutier în Chișinău
Un conflict a izbucnit între doi șoferi pe strada Ismail din Capitală. Potrivit imaginilor video apărute în mediul online, conducătorul unui automobil de marca BMW a încercat să-și schimbe banda de circulație, în timp ce din spate venea o altă mașină.

Din fericire, impactul a fost evitat, însă doi bărbați au blocat traficul pentru a-și regla conturile, transmite Știri.md.
Din imagini se vede că alți șoferi au fost nevoiți să-i ocolească pe contrasens, punându-și viețile în pericol.
Totodată, mai mulți oameni din preajmă au intervenit pentru a-i despărți pe cei doi bărbați care s-au îmbrâncit chiar în mijlocul carosabilului.
În acest timp, pe alături a trecut și un echipaj de Poliție.
Ofițerul de presă Cristina Talpă a comunicat pentru Știri.md că Poliția nu a fost solicitată în acest caz.