Bărbatul care a ucis un cal târându-l cu mașina, condamnat la închisoare
Un bărbat de 35 de ani din raionul Glodeni a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, după ce a comis o serie de infracțiuni grave, printre care și un act de cruzime extremă față de animale. Potrivit Procuraturii Generale, sediul Glodeni, sentința a fost pronunțată de Judecătoria Bălți, iar pedeapsa urmează să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis.

Printre infracțiunile comise se numără violarea de domiciliu, furt, conducerea unui vehicul în stare de ebrietate și fără permis, dar și tratament cu cruzime față de animale, soldat cu moartea acestora, transmite Știri.md.
Incidentul care a șocat opinia publică a avut loc în noaptea de 4 mai, când bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a legat cu lanțul calul unui consătean de automobilul său și l-a târât prin localitate până când animalul a murit. Cadavrul calului a fost abandonat în fața Casei de Cultură din sat.
Anterior, inculpatul a pătruns ilegal de două ori în gospodăria aceluiași consătean, unde a distrus porți, geamuri, camere de supraveghere și a sustras bunuri.
În aceeași zi a provocat și un accident rutier, conducând fără permis și cu o concentrație de alcool în sânge de 2,61 g/l, părăsind locul accidentului.
Instanța a dispus și confiscarea specială a automobilului folosit în comiterea faptelor, menținerea arestului preventiv până la rămânerea definitivă a sentinței, precum și încasarea cheltuielilor judiciare.