Au transportat peste 100 de migranți din Asia spre UE: Patru reținuți
Patru bărbați au fost reținuți, iar altul este cercetat în stare de libertate, pentru transportarea ilegală a peste 100 de migranți din statele Asiei Centrale și de Est spre Germania și Italia. Indivizii și-au început activitatea în decembrie 2022.
Potrivit Poliției, bănuiții sunt din Chișinău, Cahul, Orhei, Ocnița și au vârste cuprinse între 23 și 34 de ani. Aceștia dețin și cetățenia României, transmite Știri.md.
În urma audierilor, PCCOCS le-a formulat și prezentat învinuirile. Bărbații cooperează cu oamenii legii, iar doi și-au recunoscut vina.
„Cei cinci aveau rolul de șoferi (unii din ei fără permis auto), unul din ei fiind organizatorul lor, ca parte a unui grup infracțional format și din alți 19 bănuiți – cetățeni ai României – care au fost percheziționați în județele Ilfov și Dâmbovița, sub conducerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din Galați.
Sosiți în România, șoferii din Moldova luau în primire automobile de capacitate mare, înmatriculate în România, Franța și Bulgaria, Italia, Ungaria, cu spații dedicate transportării camuflate a migranților (câte 5-20 de migranți transportați într-un automobil), inclusiv telefoane pentru comunicare cu locațiile destinațiilor indicate în aplicații, precum și primeau instrucțiuni de la organizatorii din România despre statul în care urmau să preia și să transporte migranții”, comunică IGP.
Migranții achitau pentru aceste servicii între 3.000 și 5.000 de euro.
Pentru transportarea lor erau implicate de obicei două automobile, explică Poliția. Într-o mașină erau transportați migranții, iar în fața acesteia circula un alt automobil condus de un alt membru al grupului infracțional, cu rolul de a verifica dacă este prezentă Poliția pe traseu.
Transportarea migranților dura uneori și luni de zile (inclusiv prin implicarea „călăuzelor”), așa cum migranții în majoritatea cazurilor tranzitau cinci-șase state (Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia, de unde tranzitau prin alte state, în funcție de posibilitățile logistice, prin Croația, Ungaria, Austria, România, Bulgaria).
În urma perchezițiilor la cei cinci moldoveni, au fost ridicate telefoane care conțin conversațiile privind organizarea migrației ilegale, acte privind conturi bancare în UE, înscrisuri de ciornă, acte privind deportarea unuia din învinuiți din Franța și privind reținerea în Ungaria pentru organizarea migrației ilegale, precum și în legătură cu o altă reținere a altui învinuit în Croația pentru aceeași infracțiune.
Investigațiile continuă.