Asigurarea dreptului internațional. Propunerile Promo-LEX către CtEDO

Potrivit experților, unul din aceste cazuri este Rusia, care a fost găsită vinovată de încălcări grave ale drepturilor omului în regiunea transnistreană în cauze precum Catan, Mozer, Sandu sau Ilașcu, dar refuză să plătească despăgubiri sau să remedieze situațiile care au generat încălcările. Deși exclusă din Consiliul Europei, Rusia este în continuare obligată, conform Convenției Europene a Drepturilor Omului (art. 46), să execute hotărârile Curții pentru faptele comise până la 16 septembrie 2022, transmite Știri.md.

Este important de menționat, totuși, că au existat și excepții de la acest tipar de neconformare sistematică. În anumite cazuri, Federația Rusă a întreprins măsuri de executare. De pildă, în cauza de referință Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia, deși cu dificultăți și întârzieri, Federația Rusă a achitat în cele din urmă satisfacția echitabilă stabilită de Curte. Similar, în cazul Pisari c. Moldova și Rusia, autoritățile ruse au prezentat un plan de acțiuni Comitetului de Miniștri, demonstrând un grad de cooperare în procesul de supraveghere a executării. Aceste exemple punctuale însă sunt excepții și contrastează însă cu refuzul generalizat de cooperare manifestat ulterior de Rusia.

În cele din urmă, experții propun:

Amendarea legislațiilor naționale privind imunitatea și recunoașterea hotărârilor: 

„Se propune introducerea unor dispoziții speciale care să faciliteze recunoașterea automată a hotărârilor CtEDO și să creeze excepții noi de la imunitate în caz de neexecutare a acestora. OSJI sugerează, de exemplu, ca statele să adopte proceduri simplificate de exequatur pentru hotărârile CtEDO (asemănătoare celei existente în Belgia pentru hotărârile CJUE). Odată recunoscute de plano, s-ar evita unele complicații privind revizuirea pe fond sau obstacole procedurale. De asemenea, se discută adăugarea explicită a unei excepții de imunitate în cazurile de executare a hotărârilor unui tribunal internațional de protecție a drepturilor omului. Acest lucru ar oferi baza legală clară instanțelor naționale pentru a autoriza popriri sau vânzarea de active ale statului debitor. Autorii OSJI au arătat că lipsa unui cadru clar descurajează acțiunea – de aceea, propun „un mecanism de recunoaștere automată a hotărârilor CtEDO, fără a necesita un nou proces local”, ceea ce ar ocoli implicit și problema imunității de jurisdicție. Dacă hotărârea e recunoscută automat prin lege, executarea s-ar concentra doar pe imunitatea de executare, unde și acolo se pot crea excepții. Totuși, această cale depinde de voința politică a fiecărui stat, plasând responsabilitatea asupra acestora, care ar trebui, din proprie inițiativă, să-și modifice legislația națională. A fortiori, o asemenea soluție ar favoriza apariția unui cadru juridic eterogen la nivelul statelor membre, ceea ce ar împiedica executarea armonizată a deciziilor CtEDO”, au explicat membrii Promo-LEX.

• Adoptarea unui nou tratat internațional sau mecanism colectiv: 

„O altă idee este negocierea în cadrul Consiliului Europei (sau unei coaliții ad-hoc de state) a unui acord care să instituie o Comisie internațională a creanțelor (Claims Commission) și un Fond de compensație. Acest mecanism ar funcționa în paralel cu CtEDO: practic, statele ar conveni ca hotărârile CtEDO neexecutate să fie preluate de Comisie, care să confirme sumele datorate și să faciliteze plata lor din fondul alimentat cu active rusești. S-a sugerat ca un asemenea tratat să prevadă explicit că statele parte vor recunoaște hotărârile CtEDO drept direct executorii pe teritoriul lor, fără nicio procedură suplimentară (cel puțin pentru cauzele legate de agresiunea Rusiei). Dacă toate statele CoE ar conveni asta, s-ar crea o obligație erga omnes parte de a colabora la executare. În plus, se dorește includerea acestor prevederi în viitorul acord internațional privind mecanismul de reparații pentru Ucraina (la care se lucrează sub egida ONU/CoE): de exemplu, dacă statele G7/UE constituie Fondul de compensație cu active rusești, acel fond ar putea despăgubi atât statul ucrainean pentru daune de război, cât și persoanele particulare cu hotărâri CtEDO favorabile. Practic, s-ar crea o legătură între regimul sancțiunilor și regimul Convenției. Oficialii europeni au fost și ei îndemnați de Comitetul Miniștrilor să exploreze „noi strategii pentru asigurarea efectivă a executării hotărârilor CtEDO împotriva Rusiei””.

• Implicați direct terții deținători de active în procedurile CtEDO

„O abordare creativă propusă de un comentator este folosirea procedurilor CtEDO de terț intervenient și „impleader”. Conform art. 36(2) din Convenție, președintele Curții poate invita orice stat terț interesat să intervină în procedură. S-a sugerat ca statele ce dețin active rusești (ex. Belgia, Franța, SUA) sau chiar instituțiile financiare care le administrează (ex. Euroclear) să fie invitate ori forțate să participe la cauzele intentate împotriva Rusiei de către Ucraina sau cetățeni ucraineni. Scopul nu ar fi să li se atribuie vreo vină acestor terți, ci să se plaseze fondurile înghețate sub autoritatea Curții. De exemplu, s-ar putea solicita ca un terț care deține banii blocați să consigneze sumele la dispoziția CtEDO (interpleader), permițând Curții ca, în cazul în care găsește Rusia vinovată și stabilește despăgubiri, să dispună ca plata să fie efectuată din acele sume. Apoi, hotărârea astfel obținută împotriva terțului custode ar putea fi recunoscută și executată mult mai ușor în jurisdicția respectivă, fiind de fapt o hotărâre pronunțată cu implicarea statului respectiv. Această metodă este neortodoxă și ar necesita îndrăzneală juridică din partea CtEDO – practic, extinderea competenței sale asupra unor entități care nu sunt direct părți la violare, dar dețin mijloacele de reparare. Susținătorii ideii argumentează că o asemenea interpretare teleologică a Convenției ar fi în acord cu obiectivul art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) și art. 41 (dreptul la satisfacție echitabilă) – care presupun că victimele trebuie să obțină ceva concret, nu doar o constatare declaratorie. Dacă Curtea ar face acest pas, statele ce dețin active ar avea de ales între a respecta obligațiile lor din Convenție (art. 46) și reflexul de a invoca imunitatea – decizia ar fi politică, dar măcar s-ar crea oportunitatea legală a executării. Totodată, Comitetul Miniștrilor ar putea sprijini o astfel de abordare unitară, elaborând o strategie comună de punere în executare în cooperare cu statele ce dețin active, pentru a evita tratamente divergentes”, afirmă experții.

• Utilizarea dobânzilor generate de activele înghețate: 

Potrivit reprezentanților Promo-LEX, O variantă mai moderată, discutată la nivelul UE, este folosirea veniturilor obținute din administrarea activelor blocate. 

„De exemplu, Comisia Europeană a propus ca dobânzile acumulate din investirea rezervelor rusești înghețate să fie direcționate către reconstrucția Ucrainei. Același raționament ar putea fi aplicat și în cazul taxelor colectate de statul belgian din impozitarea profitului obținut de Eurostream prin valorificarea activelor rusești. Estimat la aproximativ 1,7 miliarde de euro în 2024, guvernul belgian și-a exprimat deja angajamentul de a transmite cel puțin o parte din această sumă către Ucraina. În orice caz, s-ar ocoli problema transferului de proprietate – activele de bază rămânând tehnic înghețate, dar profitul (care altfel ar reveni Rusiei) fiind folosit în scop de reparație. Un articol CNN nota că UE pregătește un plan de a trimite către Ucraina câștigurile generate de activele rusești (estimate la miliarde de euro anual). Această soluție ar putea eventual fi extinsă și pentru plata despăgubirilor în cauze CtEDO (de exemplu, un fond alimentat din dobânzi ar putea achita compensațiile individuale). Din perspectivă juridică, problema dobânzilor este mai puțin clar reglementată – dar unele state pot susține că Rusia nu are dreptul la dobânzi atâta vreme cât este în culpă delictuală gravă (în fond, principiul ex injuria jus non oritur). Totuși, aici am depăși domeniul strict al hotărârilor CtEDO; e o soluție complementară mai degrabă în context de reparare generală a prejudiciilor.

Este de menționat că printre activele înghețate se regăsesc și aproximativ 30 de miliarde de euro aparținând unor persoane fizice ruse supuse sancțiunilor internaționale[20]. Totuși, deși confiscarea acestei proprietăți private nu ar fi împiedicată de imunitatea de executare de care beneficiază statul rus, cetățenii vizați nu pot fi considerați, în mod obișnuit, debitori ai unei obligații neexecutate de către propriul stat. Prin urmare, propunerea utilizării acestei sume, cert redusă, dar suficientă pentru executarea hotărârilor CtEDO, rămâne la fel de problematică și ar justifica o analiză separată”, au declarat Vadim Vieru și Vlad Batog.

Precedentul altor țări: 

„Deși situația Rusiei este sui generis (prin magnitudinea activelor înghețate și decizia de a nu recunoaște hotărârile), merită menționate și alte cazuri. Turcia a refuzat, cum am menționat, să plătească ~€90 milioane despăgubiri în cauza interstatală Cipru c. Turcia (2014) invocând considerente politice[21]. Nicio confiscare nu a avut loc; s-a contat pe presiune politică, iar litigiul rămâne nerezolvat financiar, deși obligația Turciei persistă[22]. Germania și Italia au avut un conflict privind executarea hotărârilor italiene ce acordă despăgubiri victimelor crimelor naziste; Italia a permis sechestrul unor bunuri culturale germane în anii 2000, argumentând că imunitatea nu se aplică în caz de crime contra umanității. Însă în 2012, CIJ a decis contrariul (cauza Jurisdicția Imunităților[23]: Italia a încălcat imunitatea Germaniei) – obligând Italia să își modifice legislația și să oprească executările. Acest caz arată că instanța internațională supremă a fost reticentă să accepte excepții de la imunitate chiar și pentru repararea unor atrocități, considerând imunitatea procedurală separată de dreptatea materială. Totuși, contextul era diferit (nu era vorba de un mecanism convențional ca CtEDO, ci de procese interne italiene). În plus, s-a argumentat că normele de imunitate nu sunt de rang jus cogens, deci încălcarea lor poate fi justificată de contramăsuri sau necesitate în cazuri excepționale fără a submina ordinea peremptorie a dreptului internațional”, se arată în analiza Promo-LEX.

Citește tot articolul aici.