Asfalt încins și aer irespirabil: Moldova, sub asediul caniculei
Canicula pune stăpânire pe întreaga țară, iar temperaturile extreme resimțite în ultimele zile dau bătăi de cap atât oamenilor, cât și autorităților. În orașe, asfaltul încins emană valuri de căldură, iar aerul devine tot mai greu de respirat. Pentru a face față disconfortului termic, unii aleg să se retragă la apă, alții se aprovizionează cu aparate de aer condiționat, în timp ce autoritățile intervin cu măsuri pentru a diminua efectele valului de căldură.

Pentru a reduce temperatura asfaltului, în Capitală sunt stropite drumurile. Zilnic, sunt necesare în jur de 240 de tone de apă, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Termometrul arată 35 de grade, totuși atunci când ieșim la soare, temperaturile pot ajunge cu ușurință la 38 de grade Celsius. Nici umbra nu mai este o alinare, întrucât aerul închis este extrem de apăsător și acolo. Iar oamenii, care sunt nevoiți să iasă pe această vreme nefavorabilă, încearcă să se protejeze de caniculă cum pot ei mai bine”, relatează jurnalista Maria Brînca.
Pentru a scăpa de arșiță, unii au ales să se refugieze pe plajă.
„Noi am venit tocmai de la Călărași. Aici e mai răcoare și bate vântul puțin, vine de la apă.”
„Aerul e curat și e mai bine de petrecut ziua. În oraș e cald tare, dar aici mai bate vântul.”
În această perioadă, oamenii consumă cât mai multe lichide, îmbracă haine lejere și nu stau în soare în orele amiezii.
„Stăm la răcoare, undeva unde este umbră, și folosim apă.”
„Apa este vitală, trebuie să purtăm cu noi apă, să bem la timp, să ne hidratăm ca să evităm tot felul de incidente.”
„Cu pălărie. Să mai purtăm câte o sticlă de apă rece în geantă și să mergem pe la umbră, să nu mergem la soare.”
La mare căutare sunt aparatele de aer condiționat.
„Vânzările sunt foarte mari. Oamenii caută aparate de aer condiționat foarte des. Uneori nici nu reușim. Anume în zilele de weekend, ele se vând ca răsărita. Astăzi, numai eu am vândut trei”, povestește Roman Strileț, vânzător-consultant.
Specialiștii recomandă adresarea imediată la medic în cazul în care oamenii simt slăbiciuni.
„Dacă pacientul în stradă simte aceste semne, simptome, încearcă să găsească o bancă, cea mai apropiată, să se așeze la umbră, într-o încăpere aerisită dacă este în apropiere. Și dacă starea generală este mai gravă, cheamă serviciul de urgență”, menționează medicul de familie Anastasia Josan.
Codul Galben și Portocaliu de caniculă expiră marți. De menționat că, până pe 10 iulie, este în vigoare Codul Galben de pericol de incendiu, valabil pentru întreg teritoriul țării.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a aplicat restricții de circulație pentru camioanele de peste 12 tone pe drumurile naționale între orele 10:00 și 20:00.