main logo
41168

Număr-record de alegători în țară și peste hotare: Precizările CEC

Procesul electoral este în desfășurare. Votul continuă în toate secțiile de votare din țară și din cele din străinătate, unde conaționalii noștri își exercită dreptul la vot, dovedind încă o dată că democrația reprezintă fundamentul unei societăți prospere și unite.

Număr-record de alegători în țară și peste hotare: Precizările CECFoto: Captură video

UPDATE 19:00: „Procesul de votare se desfășoară în continuare, în mare parte în liniște. Totuși, au fost semnalate și incidente care au periclitat procesul de votare: alerte cu bombă anunțate la șase secții de peste hotare, dar și în două secții de votare din Varnița. Până la această oră, doar trei dintre aceste secții și-au reluat activitatea”, anunță Angelica Caraman.

Până la această oră au votat 1.605.476 de cetățeni, ceea ce constituie 52,21% din numărul total de cetățeni cu drept de vot.

Record în diasporă: din 2010 este cel mai mare număr de participare - 283.861 de cetățeni de peste hotare și-au exercitat dreptul la vot până la această oră.

UPDATE 18:30: Peste 260 de mii de alegători cu vârsta cuprinsă între 66 și 75 de ani și-au exprimat votul până la ora 18:30. Ca și în turul întâi, aceștia sunt cei mai activi alegători, înregistrând o rată de participare de 77,06% în segmentul lor de vârstă, transmite IPN.

Următoarea categorie cu prezență ridicată este cea a alegătorilor de 56-65 de ani. 310 mii de persoane sau 70,35% din alegătorii din acest segment de vârstă au votat până la 18:30.

Votanții de 76 de ani+ au venit la urne în proporție de 62%, reprezentând 74 de mii de alegători.

În categoria alegătorilor de 46-55 de ani, au votat 268 de mii de persoane sau 55,04% din alegătorii de această vârstă.

În rândul tinerilor, prezența la urne este semnificativ mai scăzută. Categoria 18-25 de ani a înregistrat o participare de 45,85%, ceea ce constituie 124 mii de voturi exprimate, iar tinerii de 26-35 de ani au votat în proporție de 45,78% – 228 de mii de alegători.

UPDATE 16:20: „Până la această oră au votat peste un milion 285 de mii de alegători, ceea ce reprezintă o rată de peste 43% și, dacă ar fi să comparăm cu aceeași perioadă din primul tur al alegerilor, la această oră votaseră 39,4% din numărul de alegători înscriși în listele electorale de bază”, a informat șefa CEC, Angelica Caraman, transmite Știri.md.

Potrivit Angelicăi Caraman, cetățenii din orașele și satele noastre au demonstrat astăzi o prezență activă și constantă la urne. Și implicarea diasporei este una semnificativă.

„Ne bucură implicarea diasporei, având în vedere că unii dintre oameni au de călătorit pe distanțe destul de lungi pentru a-și putea exercita dreptul la vot. La unele secții de vot, numărul alegătorilor care deja au votat este destul de mare. CEC a tipărit și a expediat câte 5.000 de buletine de vot peste hotare. Cu toate acestea, la ora actuală, constatăm un flux de alegători destul de ridicat. Îndemnăm cetățenii noștri să meargă și să voteze la cea mai apropiată secție de votare, unde este disponibil un număr mai mare de buletine de vot”, a anunțat șefa CEC.

În acest an, Angelica Caraman menționează că în diasporă a fost deschis un număr semnificativ de secții de votare. Aceasta subliniază că în primul tur al alegerilor au existat rânduri mari în special în Italia, România, Belgia, motiv pentru care s-au luat măsuri suplimentare.

Pe de altă parte, există și secții de votare cu un număr destul de mic de alegători. Două dintre acestea s-au închis. Este vorba despre secțiile de votare din Tokio, Japonia și Beijing din Republica Populară Chineză. În aceste două secții și-au exprimat votul 84 și, respectiv, 43 de alegători. 

CEC anunță, de asemenea, despre deschiderea fără impedimente a tuturor secțiilor de votare pe coasta estică a SUA. 

Cu privire la securitate, CEC informează că IGP a înregistrat 42 de cazuri de fotografiere a buletinelor de vot; deteriorarea buletinelor de vot - două cazuri; scoaterea buletinelor de vot din secția de votare - două cazuri; agitație electorală interzisă - 20 de cazuri; afișaj electoral neautorizat - șase cazuri; transportare organizată a alegătorilor - 12 cazuri; prezența mai multor persoane în cabine de vot - un caz. 

„Din păcate, pe parcursul zilei de astăzi, autoritățile au intervenit în 18 cazuri de corupere electorală. Au demarat investigațiile corespunzătoare. (...) De asemenea, am fost informați că am avut câteva incidente de securitate cibernetică care au afectat temporar disponibilitatea resurselor informaționale ale CEC. Colegii ne-au sesizat despre încetinirea funcționalității programului. Am fost ținta unor atacuri cibernetice de supraîncărcarea serverelor prin multiple cereri simultane. (...) CEC își reiterează angajamentul ferm pentru un proces electoral corect și transparent și condamnă orice încercare de încălcare a legislației electorale”, a mai comunicat Angelica Caraman.

UPDATE 13:27: Procesul de votare la această oră se desfășoară dinamic, iar prezența este una semnificativă, anunță președinta CEC, Angelica Caraman. Astfel, peste 29% dintre alegători și-au exercitat deja dreptul la vot. Totodată, IGP a înregistrat peste 50 de incidente.

„Procesul electoral se desfășoară dinamic și organizat. Prezența este una semnificativă. Am înregistrat o prezență de peste 29%”, a informat șefa CEC.

Angelica Caraman a subliniat că, față de turul I, există o creștere a numărului de votanți.

În topul prezenței la urne se află Dondușeni, Rezina și Șoldănești, cu peste 28%. În municipiul Chișinău la fel se înregistrează o participare de 28%. La Bălți - 25%, în UTA Găgăuzia - 27%. La secțiile de votare destinate alegătorilor domiciliați în stânga Nistrului s-au prezentat peste 13.000 de cetățeni.

Șefa CEC menționează că și diaspora se implică activ.

„Cea mai înaltă prezență este constatată în Moscova, unde avem peste 2.400 și, respectiv, 2.100 de alegători. La București avem peste 2.400 de alegători”, comunică Caraman.

Potrivit ei, în câteva clipe, își vor începe activitatea secțiile de votare din SUA și Canada.

În cadrul acestui briefing, consulul general al Republicii Moldova la Iași, Ion Coșer, a relatat cum se desfășoară procesul de vot acolo.

„Din observațiile noastre, avem o prezență masivă față de primul tur. Ne-am străduit să avem toate condițiile pentru cetățenii noștri. Ne-am gândit inclusiv la cei care vor veni cu automobile, fiind amenajată o parcare. Au fost luate măsuri și pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilități. (...) Am avut și doi alegători mai puțin obișnuiți. Doi cetățeni din Republica Moldova, încarcerați la Iași, au venit să voteze”, a comunicat consulul.

Cu privire la securitate, CEC informează că IGP a înregistrat 52 de incidente. Este vorba despre 11 cazuri de fotografiere a buletinului de vot, fiind întocmite trei procese-verbale contravenționale; zece cazuri de agitație electorală; două cazuri de deteriorare a buletinului de vot, fiind întocmit un proces-verbal contravențional; patru cazuri de afișaj electoral; șapte cazuri de bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor și un caz de încălcare a dreptului la vot.

„Am fost sesizați și despre șase cazuri de transportare organizată a alegătorilor. Suntem îngrijorați de sesizările date. Autoritățile au indicii rezonabile de transportare organizată pe cale terestră și aeriană spre secțiile de votare din Rusia, Belarus, Azerbaidjan și Turcia. De asemenea, sunt semnalate încălcări și pe teritoriul național. Funcționarii electorali au fost instruiți să fixeze și să documenteze toate cazurile de încălcare a legislației electorale. Comisia colaborează cu organele de resort, cazurile vor fi analizate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, comunică Caraman.

UPDATE 11:39: Turul II al alegerilor prezidențiale poate fi declarat valabil. Până aproape de ora 11:30, la urne s-au prezentat circa 560.000 de alegători, ceea ce reprezintă 20% din numărul celor înscriși în listele electorale.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, în listele electorale de bază sunt incluși peste 2,7 milioane de alegători. Codul electoral prevede că, în al doilea tur, scrutinul e declarat valabil dacă la el participă cel puțin o cincime (1/5) din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

Alegătorii pot veni să-și exercite dreptul la vot până la ora 21:00. Totuși, biroul electoral poate decide prelungirea termenului votării cu cel mult două ore, pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secția de votare să-și realizeze drepturile.

Pe data de 20 octombrie, pragul de validare a alegerilor prezidențiale, care pentru turul I este 33,3%, a fost atins puțin după ora 14:30. În total, la scrutinul de acum două săptămâni au participat 1.562.238 de alegători, ceea ce reprezintă 51,67% din alegătorii incluși pe listele electorale.

UPDATE 10:19: Până la ora 10:00 au votat 291.153 de alegători, informează președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman. Potrivit ei, au fost înregistrate mai multe încălcări.

„Până la această oră, procesul de vot decurge fără incidente majore. Funcționarii asigură buna desfășurare a procesului electoral, secțiile fiind dotate cu toată logistica necesară. Un număr semnificativ de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Datele sunt actualizate constant pentru a reflecta numărul celor care au votat. Până la ora 10:00 au votat 291.153 de alegători, ceea ce constituie 10,58%. În turul I, la această oră, aveam înregistrat puțin peste 7%. Vedem astfel o prezență activă”, a declarat Caraman.

Potrivit președintei CEC, cea mai activă prezență este înregistrată la Rezina, unde rata de participare este de peste 12%. În Chișinău au votat circa 10%, iar în cele 30 de secții de votare deschide pentru alegătorii din stânga Nistrului au votat peste 5.000 de alegători.

Angelica Caraman mai menționează că în secțiile de peste hotare procesul de vot are loc în condiții normale. La ora 09:00 (ora Moldovei) și-au început activitatea secțiile din Irlanda, Marea Britanie și Portugalia. În următoarele ore se vor deschide și secțiile din SUA și Canada. La această oră se înregistrează o prezență de peste 30.000 de alegători.

Șefa CEC spune că până acum nu au fost înregistrate incidente majore.

„Măsurile de siguranță sunt în vigoare. Suntem într-o legătură constantă cu instituțiile care ne sprijină în asigurarea unui proces sigur. Am fost informați despre unele cazuri de transportare organizată a alegătorilor. Aceste cazuri sunt documentate. În context, IGP a informat CEC că până acum au fost înregistrate 11 incidente de încălcări a procesului electoral, precum fotografierea buletinului de vot, agitație electorală, afișaj electoral, încălcarea dreptului de vot etc.”, a declarat Caraman.

Foto: Datele CEC pentru ora 10:18

Știrea inițială: Procesul de vot este în plină desfășurare atât în secțiile din țară, cât și în zeci de secții deschise în afara țării, a anunțat președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman. Aceasta a mai spus că a avut loc un incident minor, care a fost înlăturat prompt.

„Astăzi continuă exercițiul democratic. Cetățenii sunt așteptați atât în secțiile de votare din țară, cât și de peste hotare. CEC și cei peste 23.000 de funcționari electorali, din cele 2.219 secții de votare, depun tot efortul pentru a organiza fiecare detaliu al acestor alegeri. Ne-am asigurat că toate condițiile sunt îndeplinite. De la pregătirea logistică la instruirea personalului și monitorizarea atentă a procesului de vot”, a declarat președinta CEC.

Angelica Caraman a menționat că la ora 07:00 (ora locală) a fost deschisă prima secție în Japonia, unde a fost înregistrat și primul alegător.

Potrivit ei, procesul de votare este în plină desfășurare în 38 de secții de votare de peste hotare: China, Japonia, India, Rusia, Turcia, Bulgaria, Estonia, Lituania, Israel, România, Ucraina etc.

În aceste momente se deschid alte 135 de secții de votare din țările Europei Centrale și Occidentale.

Caraman a menționat că procesul electoral este supravegheat de 2.400 de observatori naționali și internaționali. „Prezența lor este vitală pentru a garanta respectarea cadrului normativ și a standardelor democratice”, a subliniat șefa CEC.

Aceasta a mai menționat că actualmente procesul de vot are loc în regim normal. Dimineața a fost înregistrat un incident minor privind conectarea la sistem a unor secții de votare, acesta fiind înlăturat prompt.

Amintim că astăzi, 3 noiembrie, cetățenii moldoveni, indiferent dacă se află în țară sau peste hotare, sunt așteptați la urne să își aleagă președintele.

Secțiile de votare din țară s-au deschis la 07:00 și vor fi deschise până la 21:00. Alegătorii vor primi un singur buletin de vot, cu numele celor doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi în primul tur: Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo.

Citește și: Unde votezi? Lista adreselor secțiilor de votare deschise pentru alegeri

Citește și: Cu ce acte puteți vota la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării