Apel de burse europene pentru societatea civilă: Data-limită e 31 mai
Cetățenii Republicii Moldova care au 18 ani împliniți și doresc să lanseze inițiative în domeniul implicării comunitare sau tehnologiei civice au posibilitatea să aplice, până la 31 mai, la cel de-al doilea apel de burse în cadrul proiectului „Facilitatea pentru societatea civilă din Parteneriatul Estic”. Candidații selectați vor participa la instruire și mentorat personalizat, dar și urmează să primească 5.000 de euro pentru implementarea activităților.

Doritorii de a aplica la program trebuie să cunoască limba engleză, să fie motivați să contribuie la comunitatea civică și să fie deschiși de a învăța și de a crește ca lider civic, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Înscrierea poate fi făcută online, lecturând în prealabil ghidul de aplicare. Sunt disponibile: Bursa de Implicare Comunitară și Bursa Civică Digitală. Mai multe informații despre program pot fi accesate pe site-ul proiectului „Facilitatea pentru societatea civilă din Parteneriatul Estic”.
Al doilea apel este deschis oricăror idei de proiecte care contribuie la promovarea procesului decizional participativ și a justiției sociale, consolidarea statului de drept și a securității. De asemenea, sunt binevenite inițiativele care sprijină digitalizarea și promovează economia durabilă.
În plus, pentru această cerere, se vor acorda puncte de evaluare suplimentare pentru activități care contribuie la combaterea dezinformării. Proiectele care răspund acestei teme vor include sprijinirea organizațiilor societății civile și a activiștilor în elaborarea de strategii și consolidarea capacităților de identificare și protecție împotriva amenințărilor reprezentate de dezinformare.
La fel, inițiativele propuse trebuie să sprijine crearea sau extinderea parteneriatelor între diferite grupuri de părți interesate pentru contracararea dezinformării, precum și să acorde sprijin țintelor vulnerabile pentru a se proteja mai eficient de dezinformare.
Prima cerere de candidaturi pentru programul de burse 2025, finanțat de UE, a fost anunțată în luna decembrie a anului trecut. Tema specială a apelului s-a referit la mediul și schimbările climatice.
Uniunea Europeană s-a angajat să sprijine societatea civilă din țările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina) și direcționează o parte din sprijinul său prin proiectul „Facilitatea pentru societatea civilă din Parteneriatul Estic”. Proiectul își propune să consolideze rolul și creșterea capacității organizațiilor societății civile și a activiștilor din Parteneriatul Estic de a se implica în procesele de elaborare a politicilor și în dialogul politic, să promoveze reformele și responsabilitatea publică, să promoveze democrația locală și să implice cetățenii în dezbaterea publică.
Până în prezent, rețeaua de absolvenți ai burselor numără 200 de persoane din cele șase țări ale Parteneriatului Estic.