Amintirile unei femei deportate pe când avea doar 2 ani: Era foarte greu
Cei care au trăit acele vremuri vitregi nu pot vorbi acum fără lacrimi despre suferințele îndurate. Parascovia Carp era copil, avea doi ani și jumătate, când toată familia sa a fost ridicată în toiul nopții și trimisă în regiunea Tiumen.
Foto: jurnal.mdParascovia Carp este unul dintre miile de copii care au crescut în frigul și foamea din taigaua siberiană. Copilăria ei s-a consumat fără jucării, căldură sau familie reunită. A fost deportată împreună cu mama sa, fratele de cinci luni și bunica. Pe tata nu l-a mai văzut, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.
„M-am născut în satul Costești, astăzi raionul Ialoveni, în cel mai strașnic an și perioadă a foametei organizate. În 1949 au început deportările, familia noastră a fost inclusă în listele care urmau a fi deportați. Am fost deportați, mama, eu, care aveam doi ani și jumătate, și fratele care avea cinci luni, bunica, mama tatălui meu, care avea mai mult de 60 de ani”, spune Parascovia Carp.
După un drum lung și chinuitor, familia Carp a ajuns în regiunea Tiumen. Singura care muncea era mama. O pâine era împărțită la cinci. Deseori, mâncau pomușoare, iarbă... Tot ce era comestibil.
„Era foarte greu... pentru că muncea doar mama. Bunica nu putea munci, noi eram foarte mici, porția se dădea pentru unul care lucra, împreună cu noi mai locuia încă o bătrână din sat. Mama ne hrănea pe toți - două bătrâne și noi, doi copii foarte mici. E clar că nu ne ajungea... i se dădea o pâine”, își amintește Parascovia Carp.
În Siberia, Parascovia a învățat să supraviețuiască. La șapte ani, mergea singură la școală în satul vecin.
„Eu am învățat acolo în clasa întâi, în alt sat, ne duceau cu sania pe copiii din satul nostru în Ceriomușki. Ne acopereau, era foarte frig, când coboram, între pâslă și picior era alb, promoroacă. Stăteam o săptămână într-un fel de internat, în acel internat nu erau femei să ne deservească, dar noi singuri, la vârsta ceea mică de șapte ani, ne făceam mâncare, curat”, povestește Parascovia Carp.
În luna mai 1955, după șase ani de frig, foamete și suferință, familia Carp s-a întors acasă. Dar „acasă” nu mai era ca înainte. Tatăl, care fugise în timpul deportării, nu s-a mai întors niciodată.
„În mai '55 ne-am întors acasă, dar acasă nu ne-a fost mai ușor. Tatăl, care atunci a fugit, nu s-a mai întors la noi”, spune femeia.
Povestea Parascoviei Carp este una dintre miile de istorii ale oamenilor care au trecut prin iadul Siberiei. Șase ani din viața ei s-au scurs printre geruri, lacrimi și foame. Iar azi trăiește cu amintirile dureroase pe care le poartă în suflet.