Alergiile sezoniere afectează tot mai mulți moldoveni: Ce recomandă medicii
Odată cu sosirea primăverii începe și chinul celor care suferă de alergii respiratorii. Pe lângă faptul că, potrivit datelor statistice, numărul persoanelor afectate de polenul din aer crește de la an la an, mai nou, primele semne ale alergiilor încep să apară deja din luna februarie.

Marin Chihai povestește că, în urmă cu trei ani, a simțit pentru prima dată un disconfort accentuat odată cu sosirea primăverii, manifestat prin strănuturi frecvente, nas înfundat și ochi iritați. Situația s-a agravat în luna august, așa că bărbatul a decis să meargă la un consult de specialitate, unde a aflat că este alergic la polenul mai multor plante, în special la ambrozie, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
„Mi-a fost recomandat să dau un test Alex, pentru a vedea dacă am anumite sensibilizări dezvoltate, și s-a adeverit a fi o sensibilizare ridicată la planta de ambrozie. Am urmat un tratament pentru perioada de referință, iar apoi, când am revenit la o consultație ulterioară, am analizat mai mult care ar putea să fie riscurile și doamna medic m-a atenționat că, pe lângă riscul de a dezvolta o rinită alergică, există risc și mai mare pentru a dezvolta astm bronșic”, a menționat pacientul Marin Chihai.
Bărbatul mărturisește că a fost surprins să afle că a dezvoltat această sensibilitate, un semn clar că nimeni nu are garanția că va fi ferit toată viața de alergiile sezoniere.
Potrivit specialiștilor, există câteva soluții simple și accesibile de combatere a simptomelor.
„Cel mai frecvent întâlnit este sub formă tabletată, începe cu 6 luni anterior perioadei de polenizare și se administrează pe 6 luni, se poate anula minimum 3 ani consecutiv, dar de dorit și 5 ani ca să scădem din intensitatea simptomelor și să prevenim asocierea altor sensibilizări alergice”, a explicat medicul alergolog-imunolog Alina Istrate.
Citește mai departe pe tv8.md.