main logo
3191

Alegeri în România: Peste 33.600 de moldoveni cu cetățenie română s-au prezentat la urne

Până la ora 21:00, peste 33.600 de moldoveni cu cetățenie română și-au exprimat dreptul la vot în cadrul alegerilor prezidențiale din România, fiind unii dintre cei mai activi votanți din diasporă. În total, până la această oră, aproximativ 377.000 de români din afara țării au participat la scrutin.

Alegeri în România: Peste 33.600 de moldoveni s-au prezentat la urneFoto: moldova1.md

Cetățenii români din Republica Moldova își pot exercita și duminică dreptul la vot. Pe teritoriul țării noastre sunt deschise 64 de secții de votare, care activează între orele 07:00 – 21:00, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.

Pentru acest scrutin au fost organizate cu cinci secții mai mult față de alegerile de la finele anului trecut. Astfel, în regiunea de Nord a țării sunt deschise 18 secții de votare, în regiunea Centru - 38 de secții de votare, dintre care 20 în orașul Chișinău și în regiunea Sud - 8 secții de votare.

Pentru a putea vota la alegerile prezidențiale, cetățenii trebuie să prezinte unul dintre următoarele documente: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar, carnetul de serviciu militar (pentru elevii din școlile militare).

În cele 965 secții de votare din diasporă, organizate pentru alegerile prezidențiale din acest an, pot vota cetățenii români care se află în străinătate în ziua scrutinului, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reședința în afara țării.

Cetățenii români din diasporă au la dispoziție trei zile pentru a putea vota. Pentru primul tur – zilele de 2, 3 și 4 mai, iar în cazul turului doi – 16, 17 și 18 mai. În cursa prezidențială participă 11 candidați.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării