main logo
1500

A fost înregistrat un număr-record de solicitări privind copiii bolnavi în R. Moldova

Solicitările privind urgențele medicale în rândul copiilor bolnavi au înregistrat un număr-record. Situațiile grave recepționate la numărul de urgență 112 privind starea de sănătate a copilului care a necesitat tratament de urgență în luna ianuarie reprezintă un număr de 10.346, cu o medie zilnică de 334 de cazuri.

A fost înregistrat un număr-record de solicitări privind copiii bolnaviFoto: Știri.md

Acest lucru reprezintă o dinamică importantă în raport cu anul 2023, înregistrându-se o medie lunară de 8.159 de cazuri privind urgența „copil bolnav”, transmite Știri.md. 

În aceste situații de urgență, apelanții raportează semne de boală precum febră, stare de inconștiență, gât roșu, agitație, răceală, dificultăți la deglutiție.

De menționat că Serviciul de urgență ambulanță în luna ianuarie a fost solicitat de 71.429 de ori, cu o medie zilnică de 2.274 de cazuri de urgență. 

Cele mai frecvente urgențe medicale, conform clasificatoarelor evenimentelor, sunt: hipertensiunea arterială - 12.243 de cazuri, copil bolnav - 10.346 de cazuri, boală nediagnosticată - 8.832 de cazuri, dureri toracice - 5.634 de cazuri, dureri abdominale sau de spate - 4.846 de cazuri.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării