Astăzi, însă, Ucraina privește retrospectiv la acest Acord cu amărăciune. După ce a renunțat la al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume, Kievul s-a confruntat, începând din 2014, cu încălcări flagrante ale angajamentelor asumate de Rusia: anexarea Crimeei, sprijinirea conflictului separatist din Donbas și invazia la scară largă, care durează de aproape trei ani. Aceste evenimente au demonstrat că garanțiile diplomatice ale Rusiei nu pot compensa lipsa unei forțe militare reale, transmite Știri.md.

În cadrul unui documentar, Nicolae Chicu a explicat că, în perioada sovietică, Ucraina era o piesă esențială în politica nucleară a URSS, având infrastructura și expertiza necesare pentru a dezvolta propriile arme. Totuși, costurile întreținerii arsenalului, dependența economică de sprijinul internațional și teama de sancțiuni au determinat Kievul să accepte dezarmarea în 1990.

„Pur și simplu, Ucraina nu își putea permite izolarea. Iată de ce dezarmarea nucleară era percepută la Kiev drept o soluție optimă. Garanțiile de securitate și apropierea de Occident deschideau calea dezvoltării economice și atragerii investițiilor. Cu toate acestea, știm că un impediment major în realizarea potențialului economic al Ucrainei l-au reprezentat schemele tenebre și oligarhia, deseori influențate de factori rusești. În plus, garanțiile de securitate s-au dovedit inutile. Luna trecută, publicația The Times relata că Ucraina ar putea dezvolta rapid o armă nucleară rudimentară, similară bombei atomice Fat Man, lansată asupra orașului Nagasaki în 1945. Potrivit unei note informative a Ministerului Apărării de la Kiev, dezvoltarea unei astfel de bombe, la 80 de ani de la Proiectul Manhattan, nu ar reprezenta o provocare tehnologică majoră”, explică Chicu.

Jurnalistul menționează că, din prima zi de război, Putin a început șantajul cu radiații nucleare. În spațiul postsovietic există un profund sentiment antinuclear, deoarece societățile nu au uitat încă tragedia de la Cernobâl.

„Totuși, ce a făcut Putin? A ocupat Centrala nucleară de la Cernobâl pentru a intimida lumea, iar mai târziu a capturat și controlează Centrala de la Zaporojie, pe care o folosește ca piesă în jocul său geopolitic, punând în pericol întreaga regiune. Zaporojie este cea mai mare Centrală nucleară din Europa. În mod normal, astfel de obiective sunt considerate neutre în timpul războaielor. Ucraina, fiind al doilea cel mai mare producător de energie nucleară din Europa, după Franța. Ea operează 15 reactoare atomice la aproape capacitate maximă. Prin invadarea Ucrainei, Rusia a expus o țară cu un număr mare de centrale atomice la riscuri majore de siguranță. În paralel, Kremlinul testează rachete intercontinentale, deși nu întotdeauna cu succes – recent, racheta Sarmat a explodat la lansare, în siloz. În plus, Rusia a atacat orașul Dnipro cu o rachetă cu rază de aproximativ 3.000 de kilometri, proiectată să transporte focoase nucleare. Moscova a recurs și la amenințări privind utilizarea armelor nucleare tactice. Mesajul este clar: nimeni nu trebuie să se simtă în siguranță până când Putin nu își atinge obiectivele – în principal, anexarea Ucrainei”, mai spune Chicu.

Propagandiștii ruși, precum Dmitri Kiseliov, au întărit această retorică. Într-o declarație celebră, acesta a întrebat retoric: „Care ar fi rostul lumii, dacă Rusia nu ar mai exista?”. În spațiul informațional rus, pericolul nuclear este o temă constantă.

„Ministerul Apărării de la Kiev nu recunoaște oficial că se discută despre revenirea la arme nucleare. Totuși, scurgerile de informații privind posibilitatea dezvoltării rapide a unei bombe nucleare rudimentare ar putea fi un mesaj calculat, adresat atât Rusiei, cât și aliaților occidentali. Ucraina pare să fi învățat lecția Memorandumului de la Budapesta, care nu a fost nici un tratat internațional, nici o înțelegere politică solidă. Cedarea armelor nucleare a făcut Ucraina vulnerabilă în fața Rusiei. În aceste circumstanțe, Kievul a creat pe timp de război parteneriate de securitate paralele cu NATO, implicând țări precum Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Țările Baltice și România. Președintele Vladimir Zelenski insistă asupra obținerii de garanții de securitate și a aderării la NATO, considerată cea mai puternică garanție pentru Ucraina”, subliniază Chicu.

Memorandumul de la Budapesta oferă o lecție amară: în relațiile internaționale, acordurile sunt respectate doar dacă sunt susținute de o forță militară sau de alianțe puternice. În prezent, Kievul insistă pe aderarea la NATO, considerată cea mai solidă garanție de securitate. Totuși, există temeri că negocierile de pace ar putea duce la o înghețare a conflictului, oferind Rusiei timp să se refacă.

Întrebarea rămâne: dacă Ucraina ar fi păstrat arsenalul nuclear, ar fi îndrăznit Rusia să o invadeze? Lecțiile dureroase ale trecutului oferă un răspuns incomod.