1 iunie - Ziua Copilului: Cum a luat naștere sărbătoarea
Ziua internațională a Copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferință mondială pentru bunăstarea copiilor” a avut loc la Geneva, Elveția, în 1925, când această sărbătoare a fost marcată pentru prima dată.

Data de 1 iunie este folosită de multe țări din fosta zonă de influență sovietică, „Ziua Internațională pentru Protecția Copilului” fiind instituită la 1 iunie 1950, în urma congresului Federației Internaționale Democratice a Femeilor de la Moscova, care a avut loc în 1949, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.
Odată cu instituirea Zilei mondiale a copilului, statele membre ONU au recunoscut copiilor, indiferent de rasă, culoare, sex, religie și origine națională sau socială, dreptul la afecțiune, iubire, înțelegere, hrană adecvată, îngrijire medicală, educație gratuită, protecție împotriva tuturor formelor de exploatare și la creștere într-un climat de pace universală și de fraternitate.
Multe țări au stabilit o Zi a copilului, dar aceasta nu este, de regulă, sărbătoare legală. De exemplu, unele țări celebrează Ziua Copilului pe data de 20 noiembrie ca Ziua Universală a Copilului. Această zi a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite în 1954 și își propune să promoveze bunăstarea copiilor din întreaga lume.
În prezent, în lume există aproximativ 2 miliarde de copii cu vârsta cuprinsă între zero și 14 ani. Conform statisticilor oficiale ale ONU, în lume sunt aproximativ 2,6 miliarde de minori, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din populație. Această populație este încadrată la categoria „copii” conform clasificării oficiale. Cu toate acestea, având în vedere dificultatea de a accesa educația, inițierea sexuală timpurie și abuzul psihologic în familii, problemele generației Z nu sunt de obicei cele ale „copiilor”. Astfel, prima zi de vară aduce în atenția tuturor protejarea intereselor copiilor.