main logo
2790

Sute de pelicani, surprinși cum zboară deasupra lacurilor în Moldova

Deasupra mai multor lacuri din Republica Moldova au fost suprinși câțiva zeci de pelicani.

Sute de pelicani, surprinși cum zboară deasupra lacurilor în Moldova

Un cititor fidel al redacției Știri.md ne-a trimis imagini foto prin intermediul funcției expediați-ne o știre.

Autorul imaginilor foto a spus că pelicanii au fost suprinși în zona lacurilor din Suruceni, Nimoreni și Dănceni.

Potrivit lui, pelicanii se așează pe lac și stau câteva zile în aceste zone.

Conform Wikipedia, pelicanul face parte din familia păsărilor acvatice Pelecanidae care cuprinde 8 specii. Sunt păsări mari, răspândite în regiunile temperate și tropicale.

Pelicanul, excelent zburător și bun înotător, are un corp îndesat, un cioc lung, cu o pungă de o culoare de galben cu nuanțe de portocaliu sub el, ce se poate dilata.

Pelicanii nu se pot scufunda, dar pescuiesc împreună, încercuind peștii sau broaștele și aruncându-și simultan capetele în apă cu ciocurile larg deschise, la adâncime mică.

Se folosesc atunci de pungile lor ca de o plasă. Se hrănesc mai ales cu pești bolnavi sau izolați în bălți pe cale de desecare, fiind considerați ca adevărați „sanitari piscicoli”.

În caz de penurie de pește, li se poate întâmpla să atace cuiburile altor păsări sau mai adesea depozitele de gunoaie omenești.

Fiind păsări migratoare, sosesc în România între martie și mai, apoi pleacă în septembrie-octombrie, spre Delta Nilului, regiunea Golfului Persic sau coastele Asiei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării