main logo
1825

O senatoare a rămas topless în timpul unei conferințe online pe Zoom

O senatoare din Mexic a fost surprinsă topless în timpul unei conferințe pe Zoom, la care participau mai multe persoane. Femeia și-a schimbat hainele, fără să își dea seama că este înregistrată în continuare.

O senatoare a rămas topless în timpul unei conferințe online pe Zoom

Întâmplarea nefericită a avut loc pe 29 mai, când senatoarea Martha Lucia Micher, în vârstă de 66 de ani, a avut o întâlnire online cu membri ai partidului din care face parte (Mișcarea de Regenerare Națională), reprezentanți ai Băncii Mexicului și cu jurnaliști, pentru a discuta despre impactul pandemiei de coroanvirus, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Fără să realizeze că încă are camera pornită, femeia a început să se schimbe, spre amuzamentul celor care se aflau în conferință. 

Imaginile au ajuns rapid pe rețelele de socializare, unde senatoarea a ajuns ținta glumelor.

Martha Micher și-a cerut scuze pentru incident și a declarat că nu are niciun motiv să îi fie rușine.

„Nu îmi este rușine de faptul că mi-am arătat din greșeală părțile intime, pentru că această idee că femeia este „doar corpul ei” a dus la obiectivarea femeilor, față de care am luptat întotdeauna. 

Sunt o femeie care a luptat pentru stânga timp de aproape 40 de ani și care a ocupat diverse roluri publice în angajamentul meu pentru apărarea drepturilor omului. 

Sunt o femeie căreia nu-i este rușine de corpul ei. Îmi iubesc corpul și am grijă de el”, a spus senatoarea.

Colegii de partid ai Marthei Micher au postat mai multe mesaje pe rețelele de socializare în care își arată susținerea pentru senatoare.

Potrivit presei locale, parlamentarii mexicani au transmis că vor lua măsuri legale față de persoanele care răspândesc imaginile în mediul online.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării