Imagini virale în Franţa: Un profesor, aclamat de şoferii de taxi
Profesorul Didier Raoult, care tratează pacienţii de COVID-19 cu hidroxiclorochină, numit şi omul de ştiinţă preferat al publicului francez în contextul pandemiei de coronavirus, a fost aclamat joi de șoferii de taxi, imaginile devenind virale pe reţelele de socializare.

Profesorul Didier Raoult crede că hidroxiclorochina este un „tratament standard pentru bolile pulmonare” şi spune că utilizarea sa este frecventă în Statele Unite, deoarece unul din opt americani „îl ia o dată pe an”, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.
Medicul nu ezită să anunţe lansarea viitoare a unui „studiu internaţional privind siguranţa tratamentului cu hidroxiclorochină”, care va demonstra „fiabilitatea acestui medicament”.
Profesorul Didier Raoult, directorul Institutului Universitar Medical din Marsilia, a tratat 4.000 de pacienţi cu infecţii acute în ultimii 30 de ani şi aplică o schemă-tratament cu hidroxiclorochină de 10 zile.