main logo
950

Dodon: Am depășit criza politică datorită angajaților SIS

Astăzi, 12 februarie, a avut loc ședința lărgită a Colegiului Serviciului de Informații și Securitate al Republici Moldova la care a participat și șeful statului, Igor Dodon.

Dodon: Am depășit criza politică datorită angajaților SIS

Pe lângă analiza totalurilor, rezultatelor activității instituției în anul 2019 și enumerarea obiectivele prioritare pentru anul 2020, Dodon a mai subliniat și contribuția SIS la depășirea crizei politice din țară, transmite Știri.md.

„Am salutat conducerea și efectivul Serviciului, menționând faptul, că anul 2019 a fost foarte complicat și plin de provocări, dar noi am reușit să depășim criza politică, inclusiv datorită profesionalismului și patriotismului angajaților SIS.

Totodată, am evidențiat implicarea activă a Serviciului în prevenirea riscurilor, în combaterea ameninţărilor și aspirațiilor subversive, generate de forțe extremiste, atât din interior, cât și din exterior”, a subliniat Dodon.

Director SIS, Alexandr Esaulenco, a menționat la rândul său despre implicarea pro activă a Serviciului atât sub aspect de prevenire, cât și de contracarare, și anume, informareapromptă afactorilor decizionali, realizarea continuă a unui schimb de informații cu partenerii externi, promovarea culturii de securitate în rândul societății, prin multiple activități demarate sub egida SIS, desfășurareamăsurilorspeciale de investigații în comun cu organele de ocrotire a normelor de drept.

Pe lângă toate acestea, a fost prezentată și o retrospectivă statistică a rezultatelor instituției înregistrate în anul 2019, ce au servit ca temei de inițiere a unui șir de măsuri de competență de către structurile abilitate în vederea prevenirii și contracarării manifestărilor negative cu potențial de subminare a suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării