main logo
756

Alertă de tsunami în Alaska, după un cutremur cu magnitudinea de 7,8

Un cutremur cu magnitudinea de moment 7,8 s-a înregistrat marți seară (ora locală 22:12) (miercuri dimineață, ora RM) în Alaska, în urma căruia a fost emisă o alertă de tsunami.

Alertă de tsunami în Alaska, după un cutremur cu magnitudinea de 7,8

Potrivit Institutului geologic al Statelor Unite (USGS), seismul a avut loc în Golful Alaskăi, la o adâncime de 10 kilometri și la 98 de kilometri de așezarea Perryville, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Centrul american de avertizare pentru tsunami din America continentală și Canada a emis o alertă de tsunami pentru sudul statului Alaska. Oamenii din aceste zone sunt avertizați să se adăpostească în locurile înalte, pentru a preîntâmpina orice situație periculoasă.

Apar primele imagini din Alaska, după cutremur. Un localnic a surprins sunetul sirenelor prin care oamenii sunt avertizați de pericol.

În mai puțin de o oră de la cutremur au avut loc două replici, cu magnitudinea de 4,8 și 4,6, la adâncimea de 27 kilometri, respectiv 16 kilometri.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării