Vovc îl critică pe Gaibu: Ar trebui să își facă griji față de producătorii autohtoni
Secretarul general al Platformei DA, Liviu Vovc, l-a criticat pe ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.

Vovc a venit cu un mesaj critic adresat ministrului pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md.
”Un ministru al economiei ar trebui să își facă griji față de producătorii autohtoni, să îi susțină în perioadele de criză pentru ca aceștia să nu falimenteze. Antreprenorii noștri sunt acei care creează locuri de muncă, care aduc bani în bugetul statului, sunt cei care s-au întors din țări străine pentru a ridica economia țării.
După ce a anulat legea care era pentru susținerea producătorilor autohtoni, pentru ca pe rafturile magazinelor să fie mai multe produse locale, ieri ministrul s-a developat complet:
- dacă nu vom mai putea produce la noi, vom importa de la alții.
- dacă Macon falimentează, vor veni alții să investească.
- nu vom ajuta agenții economici în această criză.
Poate îi zice cineva că Ministerul economiei nu are drept scop lobarea intereselor importatorilor în detrimentul producătorilor autohtoni?!
Un an de stagnare în acest domeniu important nu e suficient? De cât mai e nevoie ca majoritatea parlamentară să realizeze că e necesară numirea unei persoane care să cunoască economia reală și să implementeze politici în dezvoltarea economică a țării?”, a declarat Vovc.