main logo
1867

Voronin: Există riscul să nu îi găsim pe cei care au furat miliardul

Partidul Comuniştilor a insistat astăzi la şedinţa Parlamentului ca să fie audieri pe marginea raportului Kroll privind furtul miliardului.

Voronin: Există riscul să nu îi găsim pe cei care au furat miliardulVoronin: Există riscul ca Moldova să fie lipsită de raportul Kroll. Foto: adevaru.ro

Demersul respectiv a fost înaintat de PSRM, fiind susținut de PL, PCRM și PLDM. Deputaţii doresc audierea guvernatorului Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, a directorului CNA, Bogdan Zumbreanua, precum şi a procurorului general, Eduard Harunjen.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a venit astăzi cu iniţiativa de audiere marginea subiectului expus mai sus. Politicianul a avertizat că există riscul ca banii furaţi să nu mai fie recuperaţi iar Republica Moldova să fie lipsită de raportul Kroll.

„Am auzit că Kroll din cauza noastră se desființează și se alipește la o altă companie acolo, în America. Mai apoi nu vom găsi nici urmele lui Kroll, nu doar ale miliardului”, a comentat Voronin.

Potrivit socialistului Vlad Bătrîncea, au trecut aproape 4 ani de la furtul secolului. El a mai adăugat că şi până și Consiliul miniștrilor de externe UE au constatat că nu implementează nici o acţiune pentru recuperarea banilor. 

„Poporul a plătit pentru aceste două rapoarte câteva zeci de milioane de lei. Este un raport care trebuie supus dezbaterilor. Haideți să vedem cine sînt acei 90% dintre oameni onești la care s-a referit Pavel Filip”, a declarat Bătrîncea.

„Noi mereu am insistat  să vedem cine a furat acești bani. Auzim că anumite sume se întorc, dar știm că acestea nu sunt decît activele băncilor care au fost vândute. Propriu-zis, din sumele furate, niciun leu nu a fost recuperat”, a adăugat şi liberalul Lilian Carp în plenul Parlamentului.

Potrivit deputatului PLDM, Iurie Țap, autoritățile competente trebuie să răspundă și la întrebările cum au reacționat autoritățile statului în perioada respectivă, iar investigarea cazului nu este decât mimată.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării