main logo
1915

Vlad Filat: Niciun partid nu va obține majoritatea în alegerile din toamnă

Ex-premierul Vlad Filat consideră că niciun partid nu va obţine majoritatea în alegerile din toamnă şi de aceea deja se discută diverse variante de coaliţie. El a declarat acest lucru într-un interviu acordat marţi portalului Unimedia.

Filat: Niciun partid nu va obține majoritatea în alegerile din toamnăImagine simbol

În acelaşi timp, el a avertizat celelalte partide împotriva alianţelor cu PAS, deoarece „acesta este drumul spre cimitirul politic”, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.

„Pentru că, înainte de asta, să vadă ce s-a întâmplat cu foştii parteneri ai Maiei Sandu (în blocul ACUM - „I.”)”, a spus preşedintele Partidului Liberal Democrat.

El este sigur că dacă Blocul Alternativa va rămâne unit în alegeri, odată intrat în Parlament se va diviza în fracţiuni diferite. Fostul prim-ministru mai susţine că „Ion Ceban (liderul MAN, care este membru al Alternativei - „I.”) nu va putea respinge coaliţia PAS, dacă i se va oferi o astfel de coaliţie”. De asemenea, Filat se îndoieşte că Partidul Nostru va ajunge în viitorul Parlament, aşa cum reiese din sondajele de opinie.

În acelaşi timp, liderul liberal-democrat o consideră pe Maia Sandu „principala problemă a ţării”, subliniind „rezultatele dezastruoase ale guvernării, care pot fi comparate doar cu perioada postbelică”. De asemenea, Filat este sigur că actualul prim-ministru, Dorin Recean, ar părăsi funcţia cu prima ocazie - „ca purtat de vânt”, însă acesta „nu a venit la guvernare de capul lui, ci a fost adus, deci trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării