main logo
3710

Victoria Sanduța a anunțat că părăsește Partidul CUB

Fosta magistrată Victoria Sanduța, care a aderat la Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) pe data de 15 decembrie 2024, a anunțat astăzi, 23 ianuarie, că părăsește formațiunea politică.

Victoria Sanduța a anunțat că părăsește Partidul CUBVictoria Sanduța/Foto: Facebook

Anunțul a fost făcut de Victoria Sanduța pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md

„Astăzi vreau să împărtășesc cu voi o decizie personală, dar extrem de importantă: mă retrag din calitatea de membru al Partidului CUB. Această hotărâre nu a fost luată cu ușurință, dar este rezultatul unor divergențe fundamentale de viziuni cu privire la modul de organizare și dezvoltare a partidului pe viitor”, a declarat Sanduța. 

Fosta magistrată a menționat că, în doar o lună de activitate, a avut ocazia de a cunoaște oameni valoroși, dar și de a învăța lecții importante. 

Totuși, aceasta a realizat că unele compromisuri, oricât de bine intenționate ar fi, pot duce la pierderea identității, valorilor și a personalității proprii. 

„Cred că integritatea unui lider politic se măsoară nu doar prin victorii, ci mai ales prin curajul de a recunoaște atunci când a greșit și prin hotărârea de a corecta direcția. Sunt convinsă că aceasta este ceea ce așteptăm cu toții de la cei care își asumă să fie lideri: sinceritate, responsabilitate și o permanentă dorință de a învăța și de a evolua. De aceea, această decizie reprezintă, pentru mine, un nou început”, menționează Victoria Sanduța. 

Cu toate acestea, ea spune că în continuare va rămâne o persoană publică și va pleda, cu toată convingerea, pentru democrație, stat de drept și bunăstare economică.

„Îmi doresc să contribui în continuare la dezvoltarea țării noastre, indiferent de forma pe care o va lua această implicare. Nu știu ce îmi rezervă viitorul în politică, dar un lucru vă pot promite: valorile și principiile mele vor rămâne neclintite, oriunde mă voi afla. Mulțumesc tuturor pentru încredere, sprijin și pentru lecțiile valoroase învățate. Cred că greșelile recunoscute sunt șanse pentru transformare, iar transformarea este baza oricărui progres”, a conchis Victoria Sanduța. 

Știri.md amintește că Victoria Sanduța, eliberată din funcția de judecător în septembrie 2024 conform unui decret semnat de președinta țării, a aderat la Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB). Anunțul a fost făcut la 15 decembrie de liderul CUB, Igor Munteanu. 

„Intrând în politică, alături de Partidul CUB, îmi propun să transformăm nu doar justiția, ci și întreaga percepție despre clasa politică din țara noastră”, a comunicat Sanduța.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării