main logo
506

Vicepreședintele PLDM: Principiu de guvernare european trebuie respectat

Actuala guvernare trebuie să-și stabilească clar obiectivele în programul de guvernare și să nu admită puncte care ar putea ulterior duce la consecințe neadecvate pentru parcursul ei european.

Vicepreședintele PLDM: Principiu de guvernare european trebuie respectatFoto: Ipn.md

Opinia a fost exprimată de Iulian David, vicepreședinte al Partidului Liberal Democrat, în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Resetarea relațiilor cu UE: motive, șanse, garanții”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

„De când PDM a ajuns la guvernare, a arătat la ce poate ajunge o societate care a admis lucruri nu tocmai legale”, a menționat Iulian David. Dânsul consideră că dacă este stabilit un principiu de guvernare european acesta trebuie respectat. „Măcar asta să încerce guvernarea să facă, deoarece, studiind programul lor de guvernare, am constatat că punctul de dezvoltare european se reduce mai mult la problemele din justiție care trebuie rezolvate, dar și la niște puncte care stârnesc discuții în societate precum depolitizarea unor structuri”, a conchis acesta.

Potrivit liberal-democratului, cu toate că PLDM nu se află la guvernare ar fi bine ca foștii membrii PLDM care se regăsesc acum la guvernare să nu facă greșelile pe care le-a admis pe parcursul guvernării Partidul Liberal Democrat. „Asta fiindcă în crearea alianțelor și formarea guvernării, dar și stabilirea priorităților s-au admis și puncte neadecvate pentru atingerea obiectivelor care mai apoi au dus la un dezastru politic”, a spus el.

Iulian David susține că UE pe tot parcursul istoriei a fost deschisă spre colaborare cu Moldova, colaborând inclusiv cu Partidul Comuniștilor când acesta se afla la putere. El spune că, în situația actuală, UE i-a dat un credit de încredere Moldovei prin deblocarea resurselor financiare, iar în consecință așteaptă și ee niște rezultate. „Este important ca acțiunile politicienilor de pe loc să fie îndreptate în direcția potrivită spre binele poporului și binele țării”, spune acesta.

Vicepreședintele PLDM declară că alianța PSRM-Blocul ACUM era de neconceput până la alegerile parlamentare trecute și anumite categorii, cum ar fi unioniștii, au semne de întrebare pentru această coaliție. „Nu trebuie să uităm că în societate este un segment mare de persoane unioniste care categoric nu văd bine orice discuție cu partidele pro-estice, pro-ruse. Dar scopul scuză mijloacele. În situația actuală din țară cred că e ce mai bună soluție, dar sigur rezultatele contează și alegătorii au ulterior posibilitatea să se expună”, relatează Iulian David.

Într-un mesaj pentru cetățeni, liberal-democratul, a precizat că oamenii trebuie să înțeleagă că schimbarea trebuie să vină de la el. El consideră că, dacă fiecare om din stat va depune eforturi pentru a construi ceva fără a avea piedici din partea guvernării, lucrurile se vor mișca înainte spre bine.

Dezbaterile publice „Resetarea relațiilor cu UE: motive, șanse, garanții” constituie ediția a 114-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării