main logo
433

Următoare ședință în dosarul Șor se va desfășura cu ușile închise

După ce dosarul primarului de Orhei, Ilan Șor a fost tradus preț de circa șase luni, observăm că ședințele de la Curtea de Apel au loc în aceleași ritmuri.

Următoarea ședință în dosarul Șor se va desfășura cu ușile închise

Astăzi a avut loc prima ședința, deși dosarul a fost transferat pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Cahul încă în luna ianuarie a acestui an. Alte două ședințe planificate pentru 18 martie și 2 aprilie curent au fost amânate.

Ofițerul de presă al Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihălceanu, a declarat pentru Deschide.MD că următoarea ședință a fost stabilită pentru data de 8 August. 

„A fost și Ilan Șor, și avocatul său. Au început să se examineze probele de pe dosar”, a declarat sursa citată.

Tot azi, magistrații au acceptat astăzi demersul procurorului de caz ca ședințele să fie cu ușile închise. 

Amintim că pe 21 iunie 2017, primarul orașului Orhei, Ilan Șor a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de pușcărie. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, care au menționat că pedeapsa se aplică din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe. Totodată, a fost înlocuită măsura preventivă arest la domiciliu cu eliberarea provizorie sub control judiciar până la devenirea sentinței definitive și eliberarea imediată de sub strajă din sala de judecată cu condiția că nu este arestat legal în alte cauze penale. 

Sentința primei instanțe a fost atacată de procurori și de avocați la Curtea de Apel. 

Ulterior Ilan Șor a cerut ca tot dosarul în care a fost condamnat să fie tradus în limba rusă, lucru care a adus la amânarea examinării cauzei în instanța superioară. 

Andrei Băieșu, procurorul anticorupție, a cerut atunci 19 ani de pușcărie pentru Ilan Șor cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții în cadrul instituțiilor financiare pe un termen de cinci ani.

Primarul de Orhei este învinuit că, în 2014, ar fi obţinut prin înşelăciune peste 5 miliarde de lei de la Banca de Economii, pe care i-a spălat prin intermediul a zeci de companii off-shore, sumă confirmată şi de memorandumul Kroll.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării