Un expert povestește cum a început războiul de pe Nistru

„Să începem de la primele focuri. Era 13 decembrie 1991. Moldova și-a căpătat independența. Granițele au fost recunoscute internațional, recunoscute chiar și de Rusia. În stânga Nistrului însă un grup de separatiști, instruiți și dotați de ruși, prelua controlul instituțiilor și milita împotriva integrității teritoriale. Când separatiștii au încercat să pună mâna pe orașul Dubăsari, Chișinăul a trimis o echipă de intervenție a Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” pentru a restabili controlul asupra localității. Ajunși lângă podul din Dubăsari polițiștii moldoveni au încercat să îndepărteze un post de control instalat ilegal. În timpul operațiunii, forțele separatiste, au deschis focul. Patru dintre polițiștii moldoveni - Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnaut, Valentin Mereniuc și Gheorghe Casu au murit”, mărturisește expertul watcdog.md, transmite Știri.md.

Totodată, Bejan menționează că de partea cealaltă au murit 20 de gardiști.

„Nu, acesta încă nu a fost începutul războiului propriu-zis cu lupte zilnice, dar știm acum cine a început să împuște primul. La sfârșitul anilor 80, la Chișinău debutează mișcarea de emancipare națională. În stânga Nistrului, cea mai industrializată regiune a RSSM, exista o elită sovietică locală, compusă din foști lideri ai Partidului Comunist, foști ofițeri KGB și cadre militare, care a refuzat să accepte noile realități. Era de neconceput pentru ei să-și piardă privilegiile și să devină o minoritate în noul stat. În toată această perioadă, acțiunile separatiștilor au fost alimentate de forțele naționaliste de la Chișinău. Declarațiile șovine, tensionau și mai mult relațiile dintre Chișinău și Tiraspol”, relatează doctorul în istorie.

Ulterior, s-a demonstrat că unii dintre aceștia acționau la comanda Moscovei, precizează expertul.

„Iurie Roșca - cel mai agresiv naționalist atunci, s-a dovedit un agent rus. Dar acest lucru a devenit clar mult mai târziu. Anticipând destrămarea URSS, încă din 1989, separatiștii transnistreni își constituie o importantă forță militară comupusă din Garda Republicană, miliție, detașamente teritoriale de salvare, regimente muncitorești și cazaci - în total 20 de mii de oameni. Rolul Rusiei? Trupele au fost înarmate, echipate și pregătite de Armata a 14-a a Federației Ruse, dislocată în regiune. Omuleți verzi erau cazacii veniți din Rusia, care făceau parte dintr-o formațiune paramilitară finanțată din bugetul Federației
Ruse, dar și unii extremiști din Ucraina. De partea cealaltă, Chișinăul nu avea încă o armată. Anume evenimentele din stânga Nistrului au dus la formarea primelor batalioane”, comunică Ștefan Bejan menționând că aceste batalioane le-au format voluntari, deseori oameni cu puțină experiență de luptă sau deloc.

„La 2 septembrie 1990, la Tiraspol a fost proclamat așa-numita „Republică Moldovenească Nistreană”. Imediat a început preluarea instituțiilor subordonate puterii de la Chișinău, și înlocuirea conducătorilor cu proprii lor oameni, inclusiv
comisariatele de poliție. În noaptea de 1 spre 2 martie 1992, soldații din stânga Nistrului și cazacii atacă sediul Comisariatului de poliție din Dubăsari, ultimul aflat încă sub controlul Chișinăului. 34 de persoane din interiorul comisariatului au fost dezarmate și luate prizonieri. Unii au reușit să scape și au fugit la Cocieri. Soldații transnistreni i-au urmărit și atacat. Pe 2 martie în ajutor moldovenilor, trecând Nistrul pe gheață, le-au venit polițiștii din Batalionul Special Fulger. Cu ajutorul acestora, separatiștii sunt respinși, iar de atunci încep confruntări la scară largă”, povestește expertul.

Potrivit lui, oficial, Rusia adoptase „Doctrina Sinatra”, prin care a renunțat la intervențiile militare directe în statele din blocul socialist, fără armata a 14-a din stânga Nistrului nu ar fi avut loc niciun război. Mai mult, Rusia le plătea cazacilor mobilizați prin tot felul de rețele informale să vină să lupte în stânga Nistrului.

„- Cât vă achită? - 3.000 - 3.000 pe lună? - Vreau să vă spun că cazacii nu au ce căuta aici. Dacă inițial Rusia măcar încerca să ascundă implicarea sa directă în conflict, mai târziu nu s-a mai sinchisit să mai păstreze aparențele. Pe 2 aprilie, comandantul
Armatei a 14-a, generalul Iurie Netkaciov, îi cere președintelui Snegur să retragă trupele la 15 km de Tighina. Moldovenii nu se supun. Așa că trei zile mai târziu armata rusă introduce 20 de blindate cu steagurile ruse în Tighina pentru a-i speria pe moldoveni. Pe parcursul următoarelor luni au loc lupte”, precizează Ștefan Bejan.

În iunie moldovenii totuși eliberează orașul. 

„Când Rusia a înțeles că separatiștii vor pierde controlul, a intrat în joc generalul Alexandr Lebed, numit recent noul comandant al armatei ruse din Transnistria. El preia forțat comanda tuturor trupelor din transnistria. Lebed a ordonat bombardarea masivă a pozițiilor moldovenești. Anume intrarea directă în joc a armatei ruse a dus la cele mai mari pierderi în rândul soldaților moldoveni și i-au determinat să se retragă. În lupta pentru Tighina au murit 200 de soldați, iar alții 300 au fost răniți. Implicarea directă a armatei ruse i-a forțat pe oficialii moldoveni să accepte condițiile de pace. Pe 21 iulie 1992, la Moscova, este semnat Acordul de încetare a focului. Încă o dovadă a faptului că anume Rusia este cea care se face vinovată de acest conflict armat, este că semnatar al acestui acord este președintele Rusiei, Boris Elțin, și nu liderul separatiștilor Igor Smirnov. Or, un armistițiu este mereu semnat între participanți. Dacă Rusia nu a participat la acest război, de ce anume Elțin este cel care a semnat armistițiul?”, se întrebă istoricul.

Acordul de la Moscova, deseori numit Convenția Elțin – Snegur, a fixat de facto scindarea teritorială a Republicii Moldova.

„A transformat regiunea transnistreană într-o piatră legată de gâtul Republicii Moldova. Rusia nu a recunoscut niciodată independența Transnistriei. Dar experimentul transnistrean a fost pus din nou în practică 22 de ani mai târziu. De această dată în
Ucraina, unde Rusia a format, după model transnistrean, două regiuni separatiste - Donețk și Luhansk”, precizează expertul watchdog.md.