main logo
485

Un actual deputat democrat candidează la funcția de consilier local

Deputata Elena Bacalu candidează la alegerile locale din 20 octombrie pentru funcția de consilier municipal la Cahul.

Un actual deputat democrat candidează la funcția de consilier localFoto: tv8.md

Aceasta a fost inclusă sub numărul doi în lista Partidului Democrat pentru Consiliul Municipal Cahul, care a fost înregistrată la Consiliul Electoral de Circumscripție, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

În listă se mai regăsește actualul vicepreședinte al Consiliului Raional Cahul, Sergiu Drangoi, fosta șefă a Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat, Elena Daud, mai mulți medici, profesori și câțiva oameni de afaceri.

Contactată de TV8, Elena Bacalu a refuzat să spună dacă este gata să renunțe la mandatul de deputat în cazul în care va obține un mandat de ales local pe 20 octombrie.

„Eu am dreptul să candidez. Mai mult nu vreau să comentez nimic”, ne-a răspuns scurt deputata democrată.

Amintim că Elena Bacalu a obținut mandatul de deputat la alegerile parlamentare din februarie, fiind câștigătoare pe circumscripția uninominală nr. 42 Cantemir. Aceasta a acumulat 8335 de voturi, adică 35,36% din sufragii. Bacalu l-a depășit la limită pe Vladimir Țurcan, candidatul Partidului Socialiștilor, care  a acumulat cu 65 de voturi mai puțin. Al treilea clasat pe această circumscripție a fost Constantin Boeștean, candidatul ACUM, care a acumulat 14,64% din sufragii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării