main logo
536

Stoparea scurgerilor de bani, în sarcina noului ministru al economiei

Noul ministru al economiei și infrastructurii, Vadim Brînzan, a fost prezentat personalului ministerului astăzi, 17 iunie, de către premierul Maia Sandu.

Stoparea scurgerilor de bani, în sarcina noului ministru al economieiFoto: Ipn.md

În prezentarea făcută, Maia Sandu a precizat că noul ministru are experiență de lucru în SUA, de unde va aduce bune practici care pot fi implementate în Republica Moldova, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Sper ca dumneavoastră, împreună cu el, să faceți lucrurile în interesul cetățeanului”, a spus Maia Sandu în adresarea către angajații Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Prim-ministrul a precizat că în sarcina lui Vadim Brînzan se află stoparea scurgerii de bani publici și crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea economiei.

Vadim Brînzan a declarat că direcțiile principale de activitate sunt deconspirarea tuturor tranzacțiilor ilegale, demonopolizarea și construirea unei economii competitive, deetatizarea care să atragă investiții străine, inclusiv în companiile de stat și dezvoltarea reală a economiei.

Vadim Brînzan are 48 de ani, este absolvent al Universității Harvard, iar din anul 2000 până în prezent a activat la mai multe instituții financiar bancare din Statele Unite ale Americii. Vorbește fluent limbile română, rusă și engleză.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării