main logo
8617

Sondajul IMAS zguduie scena politică? Expert: Moldova riscă un blocaj

Un nou sondaj IMAS, realizat la comanda Independent News în perioada 26 martie – 8 aprilie 2025, aruncă o lumină sumbră asupra scenei politice din Republica Moldova. Potrivit comentatorului politic român Cristian Hrițuc, cifrele prezentate în sondaj au potențialul de a genera un val de nemulțumiri atât în rândul puterii, cât și al opoziției, dar mai ales arată o societate dezamăgită și frustrată, marcată de neîncredere în clasa politică și de incertitudine privind viitorul.

Sondajul IMAS zguduie scena politică? Expert: Moldova riscă un blocajImagine simbol

Într-o analiză, Hrițuc reamintește că în 2021, într-o perioadă de entuziasm post-electoral, afirma că o guvernare monocoloră – cu PAS la putere și Maia Sandu la Președinție – reprezenta o șansă istorică pentru Republica Moldova de a realiza reforme profunde. Atunci, cu sprijinul puternic din partea UE și susținerea populară, părea că Moldova poate schimba cursul istoriei. Acum, însă, cifrele sondajului indică o prăbușire a încrederii, transmite Știri.md.

Comentatorul politic menționează că potrivit sondajului:

  • 73% dintre respondenți consideră că PAS urmărește mai mult propriile interese;
  • 69% sunt de părere că guvernarea comunică prost;
  • 64% văd guvernarea ca fiind coruptă – un semnal de alarmă grav, în condițiile în care PAS a câștigat alegerile promițând o luptă dură cu corupția;
  • 61% consideră actuala guvernare incompetentă;
  • 56% dintre alegători nu își doresc ca PAS să facă parte din viitoarea coaliție.

Hrițuc avertizează că aceste cifre arată o deteriorare profundă a imaginii PAS și că retorica liderilor formațiunii, care susțin în continuare că pot obține o majoritate parlamentară, nu mai corespunde realității din teren.

„Deși PAS se erodează, nici opoziția nu reușește să convingă. PSRM, aflat în opoziție, nu crește semnificativ în sondaje, iar Blocul „Alternativa” pare să atragă o parte din electoratul socialist. Strategia lui Ion Ceban de a-l coopta pe fostul procuror general Alexandr Stoianoglo este considerată un câștig de imagine, în timp ce apropierea de Mark Tkaciuk este văzută ca o greșeală”, explică Hrițuc.

Expertul precizează că, fragmentarea spectrului politic, observabilă în sondaj, duce la o concluzie îngrijorătoare: „Viitorul Parlament ar putea fi extrem de divizat, cu formațiuni antagonice, fără capacitatea de a forma o majoritate funcțională”.

Comentatorul politic atrage atenția asupra unei crize sistemice: în lipsa unei formațiuni dominante și a unei coaliții credibile, țara riscă să intre într-un blocaj instituțional.

„Dacă PAS nu va face parte din următoarea guvernare, alternativa unei coaliții formate în jurul PSRM ar însemna, cel mult, o guvernare de tranziție, fără susținere externă, ceea ce ar compromite parcursul european al Republicii Moldova. Totodată, este puțin probabil ca Moscova să poată compensa financiar pierderea sprijinului UE, iar o eventuală schimbare de orientare geopolitică ar putea transforma Moldova într-un stat izolat și vulnerabil”, explică comentatorul.

Hrițuc subliniază că starea de spirit a populației este una îngrijorătoare: un climat social depresiv, dominat de neîncredere, ostilitate și lipsă de speranță. Fiecare posibilă formulă de guvernare pare să fie respinsă de cetățeni. În aceste condiții, riscul ca Republica Moldova să devină „neguvernabilă” este real.

„Mai mult, alegerile din toamnă s-ar putea desfășura într-un context extrem de complicat: instabilitate politică, război în Ucraina, crize economice și geopolitice în lanț, iar sprijinul tradițional al diasporei pentru PAS s-ar putea dovedi insuficient pentru a schimba balanța”, mai spune expertul de la București.

Cristian Hrițuc avertizează că Moldova se îndreaptă spre una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă, comparabilă, dacă nu chiar mai gravă, decât cea de după furtul miliardului. Criza de încredere în liderii pro-europeni, lipsa unei viziuni coerente pentru guvernare, divizarea partidelor și starea de spirit negativă pot transforma alegerile parlamentare din 2025 într-un punct de cotitură periculos.

„Chiar și cu un București puternic, va fi aproape imposibil de gestionat perioada ce va urma”, conchide Cristian Hrițuc.

Citește și:

Sondaj: Ce forțe politice ar ajunge în Parlament în urma anticipatelor

PAS va obține majoritatea la parlamentare? Ce arată datele unui sondaj

Sondaj: Orientarea de politică externă a conducerii țării trebuie să fie echilibrată

Sondaj: Putin, Lukașenko sau Trump? În cine au încredere moldovenii

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării